Categories: RegiuneSocialȘtiri

Concertul Primăriei Orhei şi Ambasadei Rusiei Reportaj FOTO

După ora 11, în preajma Complexului Sportiv Raional Orhei deja staţionau mai multe autobuze şi microbuze cu care Ambasada Rusiei a  transportat din Chişinău  veteranii şi doritorii de a participa la concertul organizat înainte de 9 Mai, când este marcată  Ziua Victoriei. 

 

Ca şi fapt divers, majoritatea microbuzelor şi automobilelor cu care au venit organizatorii concertului de celebrare a Victoriei asuprea Germaniei naziste erau de fabricaţie germană

 

După ora 12,  moment de vârf al evenimentului, când pe scenă a apărut Lev Leşcenko,  tribunele stadionului, care au  o capacitate de 3000 de locuri, erau pe  jumătate libere.   Totodată, câteva sute de persoane se aflau  în faţa scenei.

Unii oameni  se opreau şi priveau de după gard  concertul,  la care s-a cântat mai mult  în limba rusă. 

Primăria Orhei, într-un comunicat pe care l-a emis după concert, susţine că la eveniment au participat 6000 de persoane. Se mai comunică că la concertul organizat cu susţinerea Ambasadei Rusiei şi Fundaţiei Miron Şor, au fost prezenţi liderul comuniştilor din Moldova, fostul preşedinte al republicii Vladimir Voronin şi preşedintele raionului Orhei, Tudor Golub.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

5 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

5 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

5 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

6 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

6 zile ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

o săptămână ago