Select your Top Menu from wp menus

Comuniştii au părăsit şedinţa parlamentului pe care au solicitat-o chiar ei. VIDEO

Comuniştii au părăsit şedinţa parlamentului pe care au solicitat-o chiar ei.În startul şedinţei extraordinare convocate pentru ziua de astăzi deputatul Eduard Muşuc a declarat poziţia fracţiuni PCRM prin care această nu este de acord cu excluderea de pe ordinea de zi a şedinţei, a chestiunii ce ţine de demiterea din funcţia de prim-vicepeşedinte a parlamentului lui Vlad Plahotniuc.După aceasta deputaţii PCRM care au fost prezenţi în sală, au părăsit şedinţa.
Marian Lupu a declarat după plecarea comuniştilor din sală că a exclus chestiunea sus-menţionată deoarece ar fi neconstituţională.
Fracţiunea PLDM nu a participă la şedinţa extraordinară a Parlamentului din 22 ianuarie. Anunţul a fost făcut de preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, în această dimineaţă . PLDM crede că a fost încălcat termenul de convocare a şedinţei.Streleţ a mai declarat că demersul comuniștilor trebuia depus la Biroul Permanent al Parlamentului și discutat, iar acest lucru nu s-a făcut.
Ieri seara Biroul comunicare şi relaţii cu mass-media a publicat un comunicat prin care Marian Lupu, a dispus, conform normelor regulamentare, convocarea Parlamentului în ședință extraordinară, în ziua de marți, 22 ianuarie 2013 la care se vor discuta formarea Comisiei privind revocarea Președintelui Parlamentului Republicii Moldova și, doi, Proiectul de hotărâre privind revocarea Dlui Marian Lupu din funcția de Președinte al Parlamentului.
La şedinţa de marţi au participat iniţial 62 de deputaţi, potrivit unui anunţ făcut în debutul şedinţei. În afara deputaţilor PLDM la şedinţă nu au participat câţiva legislatori careau plecat La Strasbourg, Franța, unde se desfășoară sesiunea de iarnă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dar şi câţiva deputaţi, care au depus cereri pentru absenţăns.