Select your Top Menu from wp menus

Comunicat DSE Orhei: trei persoane au decedat în urma incendiilor produse săptămâna trecută

Trei incendii produse în sectorul locativ ar fi luat viața a doi bărbați și o femeie din raioanele Rezina și respectiv Orhei. Primul incendiu soldat cu decesul unui bărbat de 41 ani a avut loc în dimineața zilei de 12 februarie 2024 în s. Mincenii de Jos, Rezina. Aici focul ar fi izbucnit din cauza unei țigări nestinse lăsată pe o suprafață ușor inflamabilă.

A doua victimă a focului este o femeie de 77 de ani din s. Lucașeuca, r-l Orhei. La 17 februarie 2024, în jurul orelor 11:08 la Serviciul unic de urgență 112 a parvenit informația că dintr-o locuință din localitatea menționată, iese fum și în interior s-ar afla proprietara. La adresa indicată s-a deplasat o autospecială și cinci pompieri, care imediat, echipați corespunzător, au intrat în casa cu flăcări, unde au depistat victima, care deja nu era în viață.

Duminică, 18 februarie, printr-un apel telefonic la orele 08:18, pompierii din Rezina au fost alertați precum că într-o casă din Ţăhnăuţi a izbucnit un incendiu. În momentul lichidării focului, în camera unde era focarul, a fost găsit cadavrul unui bărbat de 40 ani. În ultimele două incendii, cauză ar fi nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor și a canalelor de evacuare a fumului.

În contextul celor scrise mai sus și cu scop de prevenire a incendiilor în sectorul locativ, pompierii recomandă:

ASIGURAȚI verificarea, curățarea și repararea a coșurilor de fum;

NU folosiți decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba și evitați supraîncălzirea acesteia;

AȘEZAȚI o tăviță metalică în fața sobei, în dreptul ușiței;

NU așezați în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile și ușor inflamabile;

ÎNAINTE de a merge la dormit asiguraţi-vă că focul din sobă este stins;

VERIFICAȚI integritatea aparatelor și mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care aceste sunt defectate, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist;

DECUPLAȚI aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuința sau de a merge la somn;

NU lăsați copiii nesupravegheați cu soba aprinsă sau aparatele electrice în funcțiune;

Nu lăsați țigara nestinsă și evitați fumatul în încăperi;

ASIGURAȚI locuința cu detectoare autonome de fum și mijloace primare de stingere a incendiilor (stingător).

19.02.2024

Direcția Situații Excepționale mun. Orhei

Maior al s/intern Diana Maxim


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/comunicat-dse-orhei-trei-persoane-au-decedat-in-urma-incendiilor-produse-saptamana-trecuta-2/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19