Categories: RegiuneSocialȘtiri

Comunicat DSE Orhei: mai multe locuințe au fost cuprinse de flăcări săptămâna trecută

Incendiile în sectorul locativ și cele de vegetație continuă să se producă în Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești, astfel pe parcursul săptămânii precedente s-au produs 6 incendii în sectorul locativ și 27 incendii de vegetație.

Deci, în după amiaza zilei de 18 martie 2025, ora 15:37 în or. Orhei, str. Ioan Neculce, s-a produs un incendiu într-o casă. Pentru lichidarea incendiului au fost antrenate două echipe de intervenție a USP Orhei, care la fața locului au constat, că incendiul a izbucnit într-o odaie de locuit. În urma incendiului au ars bunurile din interiorul odăii și victime nu au fost înregistrate. Cauza preliminară ar fi aducerea focului din exterior.

Un alt incendiu devastator s-a produs în noaptea de 20 martie într-un garaj din or. Orhei, str. Unirii. Focul a distrus toate bunurile din garaj, fără a se răspândi peste alte construcții. Focul ar fi izbucnit de la un cablu electric supraîncălzit.

Încă un incendiu cu victimă a fost înregistrat  de către o subdiviziune a Direcției. Cazul a avut loc în noaptea de 20 martie 2025 în or. Șoldănești, str. Mihail Frunze. Pentru lichidarea incendiului au fost antrenate două echipe de intervenție a USP Șoldănești. In timpul lichidării incendiului pompierii au depistat cadavrul carbonizat al proprietarei de 72 ani. Cauza exactă a decesului și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează de a fi stabilite de specialiști.

Construcția greșită a coșurilor de fum a fost cea mai frecventă cauză de producere a incendiilor în casele oamenilor pe parcursul sezonului rece, dar  rămâne actuală și primăvara aceasta. Într-o astfel de situație a nimerit o familie din s. Budăi, r-l Telenești în dimineața zilei de 20 martie.

În amiaza zilei de 21 martie 2025, într-o gospodărie din s. Vatici, r-l Orhei putea să se producă un incendiu distrugător după ce au fost aprinse resturi vegetale în interiorul unei construcții auxiliare. Pompierii USP Orhei au înlăturat focarul, fără a se răspândi peste construcție. Însă la Telenești un incendiu de vegetație necontrolat s-a extins spre un șopron și acoperișul casei dintr-o curte. Pompierii USP Telenești au fost alarmați despre producerea incendiului sâmbătă,  22 martie 2025, iar pentru lichidarea incendiului au fost antrenate două echipe de intervenție. Victime nu au fost înregistrate.

          Situațiile de risc descrise mai sus accentuează încă o dată cauzele izbucnirii incendiilor de orice gen, demonstrând că omul este vinovatul de producerea acestora.

26.03.2025

Direcția Situații Excepționale mun. Orhei,

maior s/i Diana Maxim

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago