Select your Top Menu from wp menus

Comunicat de presă. În discuţie – problemele salubrizării localităţilor. Galerie FOTO

În perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013 conform planurilor de activitate  preconizate în cadrul proiectului „Ameliorarea situaţiei ecologice din raionul Rezina  prin crearea condiţiilor adecvate de depozitare a deşeurilor menajere solide”  Asociaţia Obştească „Nufărul” şi Radio Orhei au organizat în 3 primării din raionul Rezina (Cogâlniceni, Ţareuca şi Pripiceni) mese rotunde de dezbateri publice. La discutii   au  participat factori de decizie locali şi raionali,  profesori, educatori, ingineri cadastrali, angajaţi din domeniile medicinii, culturii şi liderilor locali de opinie. Problemele ecologice au fost abordate si cu participarea activa a reprezentanţilor  de la  Consiliul raional Rezina, Inspecţia Ecologică, Centrul de Sănătate Publică.

S-a constatat că in teritoriul raionului Rezina funcţionează 39 de gunoişti coordonate, dar niciuna din ele nu este autorizată, inclusiv cea din oraşul Rezina. Potrivit Inspecţiei Ecologice raionale, pe parcursul anului, cu concursul locuitorilor, în teritoriu mai apar încă 66 de gunoişti, care, an de an, în zilele de salubrizare, sunt lichidate fără succes, deoarece oamenii „au grijă” ca ele să apară din nou.

La fel, de câte 2-3 ori pe ani, sunt consolidate deşeurile depozitate în afara perimetrului permis. Atitudinea necorespunzătoare a oamenilor, amplificată de arderea deliberată a gunoiului menajer solid, conduce la degradarea stării de sănătate a populaţiei.

Astfel, potrivit specialiştilor de la Centrul de Sănătate Publică Rezina,  în rezultatul acţiunilor sus-amintite, se atestă o contaminare a solului cu ouă viabile de helminţi, a aerului atmosferic cu substanţe deosebit de nocive, cum ar fi monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, dioxidul de azot, plumbul, aldehida formică, toate acestea acţionând negativ asupra sănătăţii populaţiei prin sporirea numărului de cazuri de îmbolnăviri ale aparatului respirator, ale sistemului nervos,  cardiovascular,  gastrointestinal, cel al tumorilor.

Aceste probleme precum şi căile de depăşire a lor au fost discutate pe larg de participanţii la mese rotunde  desfăşurate în cadrul proiectului,  iar înregistrările audio realizate au stat la baza elaborării a 3 emisiuni  radiofonice cu durata de cate 30  minute fiecare,  difuzate repetat  de Radio Orhei.

Propunerile şi observaţiile participanţilor la discuţii au fost sistematizate şi îniantate organelor de resport spre a fi luate în calcul le elaborarea politicilor locale de mediu şi în activitatea autorităţilor publice locale din zonă.

Conform estimărilor responsabililor de proiect  circa 80 mii  radioascultători din zona Orhei, Rezina, Şoldăneşti şi Teleneşti au beneficiat de informaţii utile şi mobilizatoare prezentate în emisiunile realizate.

Mesele rotunde şi emisiunile radiofonice au fost realizate în cadrul proiectului „Transparenţă şi responsabilitate prin activităţi comune de tip “watchdog”  între mass-media şi societatea civilă în Moldova”  implementat de Centrul CONTACT şi Agenţia de Dezvoltare Rurală – Centru (Orhei) cu suportul financiar al Fondului pentru Democraţie al Naţiunilor Unite (UNDEF).

  • 7
  • 6
  • 5
  • 4
  • 3
  • 8
  • 1
  • pripiceni 2

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/comunicat-de-presa-in-discutie-problemele-salubrizarii-localitatilor-galerie-foto/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19