Categories: PoliticȘtiri

Componenţa Guvernului Filip este decisă, opinii

Componenţa Guvernului Filip este decisă, iar majoritatea ministerelor vor reveni PDM. De această părerea este jurnalistul Valeriu Saharneanu , fost deputat ales pe listele Partidului Liberal, actualmente fruntaş al Partidului Liberal Reformator. Declaraţia a fost făcută în cadrul emisiunii „Loc de dialog” de la postul public „Radio Moldova”, transmite IPN.

„Se ştie că Guvernul este deja format. Este o misiune deja făcută. Deciziile importante nu se iau în Parlament, dar în afara instituţiilor statului”, a declarat Saharneanu.

Jurnalistul consideră că PDM va prelua majoritatea ministerelor care au fost controlate de către PLDM. „Toate ministerele de forţă vor fi preluate de către PDM. Cel care conduce din umbră Partidul Democrat doreşte să deţină întreg controlul asupra ministerelor de forţă pentru a-şi consolida şi mai mult poziţiile”, este de părere fostul deputat.

Ion Bălan, unul din cei 6 deputaţi liberal democraţi care au semnat pentru candidatura lui Pavel Filip, a declarat într-o intervenţie telefonică că unele ministre ar putea să rămână sub controlul PLDM. „Suntem puţini deputaţi care ne-am alăturat majorităţii parlamentare ca să menţinem toate ministerele pe care le-am controlat. Probabil că vom păstra unele ministere. Dar nu am discutat deocamdată care anume”, a declarat parlamentarul.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago