Select your Top Menu from wp menus

Companie din România interesată de Gas Natural Fenosa

Grupul de distribuţie a energiei E­lec­­trica din România  ar avea de plă­tit între 150 şi 200 milioane de euro (660-880 mil. lei), potrivit calculelor ZF, pentru a se extinde în Republica Mol­do­va prin preluarea RED Union Fenosa, o fir­­mă cu capital spaniol şi singurul distri­bui­tor privat de electricitate
 ZF a scris în luna februarie că Electrica se află, potrivit unor surse din piaţă, în discuţii pentru a prelua distribuţia de energie din Moldova, lucru negat la vremea respectivă de reprezentanţii ambelor companii. Însă o sursă apropiată aparatului de stat din ţara vecină a confirmat pentru ZF că negocierile se află încă în derulare.
 „Nu mai este un secret faptul că la un moment dat în analiza noastră am luat în considerare şi oportunitatea de a pătrunde în sectorul de distribuţie din Republica Moldova, un­de rata de rentabilitate este una destul de atractivă. În contextul geopolitic actual, am sus­pendat însă, cel puţin pentru câteva luni, analiza cu privire la Re­publica Moldova pentru a observa evo­luţia din zona politică, o evoluţie care poate afecta şi zona de reglementare“, au pre­ci­zat re­prezentanţii Electrica la soli­­citarea ZF.

sursa: zf.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/companie-din-romania-interesata-de-gas-natural-fenosa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19