Cea de-a 4-a reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova va avea loc astăzi la Chișinău.Subiectele discutate de europarlamentari și deputații din Parlamentul Republicii Moldova vor viza cooperarea dintre UE și Republica Moldova, stadiul actual al implementării Acordului de Asociere, precum și asistența macro-financiară, acordată țării noastre de UE. Parlamentarii se vor mai referi la reformele din domeniile justiției, combaterii corupției, administrației publice, electoral, respectării drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special libertatea mass-media. În cadrul reuniunii va avea loc și un schimb de opinii despre situația din sistemul bancar, precum și despre cooperarea cu societatea civilă în implementarea agendei de reforme.La încheierea dezbaterilor, membrii Comitetului Parlamentar de Asociere UE – Republica Moldova vor adopta declarația finală a celei de-a 4-a reuniuni, care va conține o serie de recomandări adresate autorităţilor Republicii Moldova și Comisiei Europene. Copreședinții Comitetului Parlamentar de Asociere, Mihai Ghimpu și Andi Cristea, vor face declarații pentru presă luni, 22 mai, începînd cu ora 18.00.