Comitetul Olimpic Internațional a declarat că sprijină decizia Federației Internaționale de Atletism de a prelungi suspendarea atleților ruși pentru că au fost parte dintr-un sistem național de dopaj.
Comitetul Olimpic a precizat că dreptul oricărui atlet de a participa la competițiile internaționale, inclusiv la Jocurile Olimpice, este decisă de federația de resort.
Vineri, Federația Internațională de Atletism a decis să prelungească sancțiunea de suspendare impusă atleților ruși încă din noiembrie 2015, ceea ce înseamnă că , în principiu, nu vor putea participa la Jocurile Olimpice de vară de la Rio, din august.
Președintele rus Vladimir Putin a criticat deja decizia Federației Internaționale de Atletism drept „nedreaptă”, susținând că este vorba de o pedeapsă colectivă când cazurile de dopaj ar trebui judecate individual.
Între timp, autoritățile din Rusia au anunțat că deschid o anchetă pentru „abuz de putere” împotriva fostului director al laboratorului antidoping de la Moscova, cel care s-a aflat la originea dezvăluirilor privind existența unui sistem generalizat de dopaj. Grigori Rodcenkov trăiește între timp în Statele Unite.
sursa:europalibera.org