Noua majoritate din Parlament a creat astăzi o comisie de anchetă care să elucideze circumstanțele devalizării sistemului bancar din Republica Moldova și cum s-a produs frauda de la Banca de Economii. În comisia parlamentară vor fi delegați nouă deputați: trei din partea Partidului Socialiștilor, trei membri ai Blocului ACUM și trei persoane vor fi desemnate ulterior de opoziție.
Din comisia de anchetă vor face parte: Alexandru Slusari, Dumitru Alaiba, Lilian Carp, Vladimir Țurcanu, Adrian Lebedinschi și Vladimir Golovotiuc.
„Vă doresc chibzuință și înțelepciune. Lumea așteaptă ca dreptatea să fie de partea poporului”, le-a spus speakerul Zinaida Greceanîi deputaților desemnați în comisie.
Fiecare dintre legislatorii care urmează să investigheze frauda din sectorul bancar a ieșit la microfon pentru a declara public că nu admite un conflict de interese. Ulterior, aceștia vor depune câte o declarație în acest sens și pe hârtie, la Secretariatul Parlamentului.
„Este adevărat, am activat în cadrul Guvernului în perioada dată, când s-a întâmplat acest furt, dar nu consider că am conflicte de interese”, a precizat deputatul Dumitru Alaiba. Ceilalți deputați au spus că nu sunt în conflict de interese.
Proiectul de hotărâre privind crearea comisiei de anchetă în cazul furtului din sistemul bancar a fost aprobat cu 61 de voturi ale deputaților.
sursa: tv8.md