Select your Top Menu from wp menus

Comisia parlamentară de anchetă va examina în mod prioritar felul în care au fost privatizate ”Air-Moldova”, ”Tutun CTC” și alte două companii

Comisia parlamentară de anchetă referitoare la deetatizarea proprietății publice va examina în mod prioritar felul în care au fost privatizate patru companii. Este vorba despre ”Air-Moldova”, ”Tutun CTC”, concesionarea Aeroportului Chișinău și parteneriatul public-privat ce vizează întreprinderea de stat ”Gările și Stațiile Auto”, după cum a anunțat președintele Comisiei, deputatul PPDA, Igor Munteanu.

„Această comisie de anchetă nu substituie autoritățile de anchetă penală, Procuratura, ci doar va facilita o evaluare asupra legalității procesului de privatizare sau concesionare a acestor întreprinderi. Noi trebuie să avem o opinie, o poziție politică a Parlamentului în aceste privatizări de răsunet.”

Unul dintre membrii comisiei, deputatul socialist, Vlad Bătrâncea, a declarat că există temeiuri pentru a bănui că privatizarea și concesionarea acestor întreprinderi s-a făcut în mod fraudulos și în defavoarea statului. De exemplu, compania ”Air Moldova” ar fi fost adusă în pragul falimentului de compania care livra mâncare la bordul avioanelor, a menționat Vlad Bătrâncea.

„Air Moldova”, practic, a fost falimentată de către compania de catering, adică de cei care aduceau sandvișuri și care solicită acum de la operatorul avia datorii de zeci de milioane de lei. Ce fel de sandvișuri au fost și cum era posibil să fie acumulate aceste datorii? La ”Tutun CTC” situația era și mai dramatică. Statul, sau persoane care au acaparat unele instituții în stat, au vândut această întreprindere la un preț de 160 de milioane de lei sau 8 milioane de euro. Prețul de piață a unei asemenea întreprinderi ar fi de circa 1 miliard de euro.”

La prima rundă de audieri publice a fost audiat jurnalistul Ion Preașcă, de la RISE-Moldova, iar ulterior se va decide examinarea și a altor contracte de privatizare, au mai anunțat membrii comisiei. Comisia parlamentară are la dispoziției 120 de zile, după care urmează să prezinte un raport public.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/comisia-parlamentara-de-ancheta-va-examina-in-mod-prioritar-felul-in-care-au-fost-privatizate-air-moldova-tutun-ctc-si-alte-doua-companii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19