Comisia juridică pentru numiri și imunități a Parlamentului a aprobat cu opt voturi pentru și trei împotrivă cererea procurorului general de a-i fi ridicată imunitatea parlamentară liderului liberal democrat Vlad Filat bănuit în dosarele devalizării băncilor. Biroul permanent al Parlamentului urmează să decidă dacă propune ca votul în plen să aibă loc tot astăzi. Presa relatează despre desfășurarea a mii de polițiști în apropierea Parlamentului, reședinței șefului statului, și altor instituții din zonă. Procurorul General Corneliu Gurin a cerut încuviințarea Parlamentului ca Filat să fie cercetat penal și trimis în judecată „pentru implicarea directă in fraudele financiar-bancare”. Liderul liberal democrat a spus ulterior că în spatele cererii s-ar afla politicianul democrat și omului de afaceri Vlad Plahotniuc, care ar controla întregul „sistem” al puterii. Fost premier demis tot din cauza unor confruntări cu Plahotniuc în 2013, Filat s-a aflat alături de acesta în patru coaliții guvernamentale în ultimii șase ani. El a declarat astăzi că este o „jertfă adusă pe altar”, că nu are nevoie de imunitate și că va încerca să-și demonstreze nevinovăția în justiție.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…