Select your Top Menu from wp menus

Comisia Europeană e îngrijorată de deciziile adoptate vineri în parlamentul de la Chișinău

Coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Catherine Ashton și comisarul european Štefan Füle au dat publicității o declarație în care își exprimă îngrijorarea față de adoptarea la Chișinău a amendamentului la legea Curții Constituționale care permite demiterea judecătorilor Curții dacă nu au „încrederea” parlamentului.

Această lege, se spune în declarația de la Bruxelles, și alte legi importante care se referă la funcționarea democrației Moldovei au fost adoptate cu o grabă extremă, și fără consultarea serioasă a societății moldovenești, sau respectul cuvenit față de standardele europene legate de reforma constituțională, în special acelea stabilite de Comisia de la Veneția din Consiliul Europei.

Catherine Ashton și Štefan Füle adaugă că au aceleași îngrijorări exprimate vineri de șeful Comisiei de la Veneția.

Reamintim că Gianni Buquicchio, președintele Comisiei pentru Democrație prin Drept a Consiliului Europei, cunoscută sub numele de Comisia de la Veneția, a criticat aspru amendamentul, spunînd că acesta „contravine standardelor europene privind justiția constituțională și este o violare clară a articolului 137 din Constituția Republicii Moldova”.

Cele două oficialități europene fac în continuare referire și la celelalte măsuri luate vineri de parlamentul de la Chișinău, legate de ridicarea pragului electoral, de prerogativele premierului în exercițiu de a demite miniștri și șefi de instituții, și de schimbarea statutului Centrului Național Anticorupție.

Acestea, se spune în declarația de la Bruxelles, urmează unui nou fel îngrijorător de a lua decizii în Moldova, reflectat și în alte măsuri legislative, în care instituții ale statului au fost folosite în interesul unor puțini.

„Ne reafirmăm din nou îngrijorarea că aceste măsuri, luate fără pregătirea și consultarea prealabile, ar putea fi o amenințare la adresa independenței unor instituții naționale cheie pentru dezvoltarea viitoare a Moldovei și la adresa unui stat de drept stabil.

Cerem liderilor politici ai Moldovei să nu piardă din vedere impactul pe termen lung al deciziilor lor, inclusiv asupra realizării aspirațiilor Moldovei”, se spune în încheierea declarației dată publicității de coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene, Catherine Ashton și comisarul european Štefan Füle.

sursa: europalibera.org

Declaration, Ashton – Fule, Recent Development in MD, En by RadioOrhei


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/comisia-europeana-e-ingrijorata-de-deciziile-adoptate-vineri-in-parlamentul-de-la-chisinau/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19