Select your Top Menu from wp menus

Comisia Electorală Centrală atenționează că expiră termenul de declarare a locului de ședere

Comisia Electorală Centrală amintește că mâine, 10 iunie, este ultima zi de depunere a cererilor privind declararea locului nou de ședere, transmite MOLDPRES.

Pentru a putea vota la o altă secție de votare decât conform domiciliului sau reședinței valabile, alegătorul va depune o declarație de ședere la autoritatea administrației publice locale din localitatea unde dorește să voteze.

Procedura dată permite alegătorului să fie înscris în lista electorală de bază a secției de votare conform locului nou de ședere declarat și să-și poată exercita dreptul la vot la secția de votare respectivă.

La depunerea declarației, alegătorul va prezenta actul de identitate în original pentru confirmare.

Potrivit administrației electorale centrale, declarațiile depuse la scrutinele anterioare nu mai sunt valabile.