„Ca mulți alții, sincer, sunt dezamăgit de evoluția Moldovei din ultimul an după ce în 2014 situația arată mult mai promițătoare odată cu semnarea Acordului de Asociere” a declarat marți comisarul european pentru politica vecinătății Johannes Hahn într-un interviu pentru radio Europa Liberă. Hahn consideră că toate crizele politice care au urmat au fost „artificiale” și și-a exprimat speranța că acum, noul guvern, a înțeles ce are de făcut. Aflat la Praga pentru reuniunea ministerială a Grupului de la Vișegrad cu țările Parteneriatului Estic, comisarul Hahn a reamintit că Uniunea Europeană își pune toate speranțele în negocierile Moldovei cu Fondul Monetar Internațional, pentru reluarea finanțării. „Am discutat cu partenerii noștri din România despre un credit special, o punte financiară pentru Moldova” a mai declarat Hahn, cu referire la împrumutul de 150 de milioane de euro promis de București din toamna anului trecut. „Trebuie să ne regândim strategia” a mai declarant comisarul european „pentru ca ajutorul nostru să fie adresat mai direct populației” astfel încât să fie clar că Uniunea Europeană sprijină un anumit curs al dezvoltării țării, nu un guvern anume.
sursa: europalibera.org