Categories: PoliticSocialȘtiri

Comasarea unor spitale a fost sistată.PLDM-ul nemulţumit a părăsit sala de şedinţe a Parlamentului

Deputaţii din PCRM, PD şi PL au votat asăzi o hotărâre prin care au declarat că procedura de comasare a unor spitale este ilegală şi au suspendat ordinele Ministrului Sănătăţii, Andrei Usatâi în acest sens.
Propunerea de stopare a procesului respectiv a venit din partea deputatului PD, Valentina Stratan şi a deputatului PCRM, Oxanei Domenti , proiectele celor două fiind comasate.
Astfel Guvernul urmează să prezinte în parlament Strategia de reformare și reorganizare a Sistemului de Sănătate din Republica Moldova şi abia după asta procesul de reformare va continua.
Colegii de partid ai ministrului sănătăţii, Andrei Usatâi au replicat însă că reformele iniţiat sunt necesare şi în semn de protest au părăsit sala de şedinţe a legislativului.

Un ordin al ministrului prevedea comasarea Institutului de Neurologie şi Neurochirurgie cu Institutul Cardiologie cu Spitalul Clinic Republican, comasarea Centrului Naţional Ştiinţifico-fantastic de Medicină Urgentă cu Spitalul Clinic de Traumatologie şi Ortopedie. De asemenea, Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului va fi comasat cu Centrul Naţional de Sănătate a Reproducerii şi Genetică Medicală; iar Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Toma Ciorbă” va fi comasat cu Spitalul de Dermatologie şi Maladii Comunicabile.

Amintim că ministrul Usatâi a fost huiduit săptămâna trecută în faţa omologului său leton de medicii de la Institutul de Neurologie şi Neurochirurgie din cauza acestei iniţiative.
Ieri Andrei Usatâi a anulat două ordine despre comasarea administrativă a unor spitale.

sursa: Radio Orhei

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago