Procuratura Generală a declanşat urmărirea penală pe numele Comandantului adjunct al Trupelor de Carabinieri, şef Direcţie logistică. În acţiunile acestuia procurorii au reţinut comiterea abuzului de serviciu şi cauzarea de daune în proporţii considerabile intereselor instituţiei de stat precum şi ale victimei.
Potrivit celor constatate de procurori, pe 24 octombrie curent, după orele de serviciu, maiorul, fiind în stare de ebrietate şi manifestînd o deosebită obrăznicie, a utilizat în scopuri personale automobilul de serviciu al Departamentului Trupelor de Carabinieri.
În continuare, acesta l-a sustras de la exercitarea serviciului pe ofiţerul de gardă, căruia i-a aplicat lovituri, l-a ofensat cu cuvinte necenzurate, i-a ordonat să-i aducă băuturi spirtoase şi l-a obligat sa servească alcool în timpul serviciului.
Acţiunile ilegale au fost depistate de către procurorii militari, care au probat faptele respective în cadrul unui control şi ca rezultat, a pornit urmărirea penală în baza art.370 Cod penal.
Actualmente, procurorii militari verifică şi alte aspecte privind respectarea disciplinei militare în autoritatea vizată.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…