Categories: PoliticȘtiri

Colonel în rezervă acuză conducerea SIS de incompetență. Ce spune instituția vizată

Alexei Serebreanschi, colonel în rezervă SIS și fost șef al spionajului extern, acuză conducerea SIS de incompetență, menționând că „prin acțiunile desfășurate pe parcursul ultimilor ani prezintă semne clare de comitere a unor infracțiuni deosebit de grave”. Potrivit lui, există suspiciuni privind abuzul de serviciu și abuzul de putere, neglijență în serviciu, dar și divulgarea intenționată a informațiilor atribuite la secretul de stat și acoperirea unor crime. În opinia sa, aceste fapte ilegale pot avea consecințe dezastruoase pentru stat și pentru securitatea lui.

„Aceste persoane, care sunt azi în funcții înalte în SIS, au utilizat aceste metode pe timpul „statului capturat, anume când Esaulenco a fost numit vicedirector la SIS, ca apoi după începutul luptei cu statul capturat, luptătorul Dodon să-l promoveze pe Esaulenco și acest grup la conducerea SIS, oferindu-le grade de general peste noapte – interesant pentru ce succese remarcabile?”, a declarat Alexei Serebreanschi într-o conferință de presă la IPN.Alexei Serebreanschi a menționat că a activat în cadrul Serviciului de Informații și Securitate timp de 19 ani, ultima funcție deținută a fost șef al spionajului extern. Însă, pe 26 iunie 2019, peste câteva ore după ce Igor Dodon (pe atunci șef de stat) l-a prezentat colectivului de ofițeri pe Alexandr Esaulenco în calitate de nou director SIS, ultimul, fără vreun motiv și temei legal, într-o manieră abuzivă, a dispus eliberarea sa din funcție. „Drept protest față de decizia ilegală a lui Esaulenco în aceeași zi, am depus demisia de onoare și m-am eliberat din cadrul SIS. Apoi, am atacat ordinul directorului SIS în instanța de judecată”, susține colonelul în rezervă.

În opinia sa, decizia de scoatere din funcție a fost una politică. „A fost luată imediat de Esaulenco, la indicația personală a lui Dodon, pe motiv că direcția de spionaj extern, pe care am condus-o, deținea informații referitor la activitățile ilegale ale lui Dodon peste hotare. Mai mult ca atât, subdiviziunea de spionaj extern dispunea și de date confirmative privind implicarea ilegală a lui Dodon în eliberarea cetățenilor Republicii Moldova deținuți în calitate de ostatici în Afganistan”, a notat Alexei Serebreanschi.

Potrivit lui, în campania electorală pentru alegerea președintelui Republicii Moldova, din toamna anului 2020, SIS a lansat informații false despre actualul vice-prim ministru pentru reintegrare Vladislav Kulminski, precum că acesta este agent al serviciilor speciale din Tiraspol și că este infiltrat în mediul diplomatic european de la Chișinău pentru a culege informații și a realiza măsuri de influență în interesul regiunii transnistrene.

„Sub conducerea lui Esaulenco și Gumeniuc, SIS a creat o rețea de Telegram canale și site-uri web de știri anonime cu scop de lansare și răspândire a știrilor false despre politicienii care erau incomozi lui Dodon, deputați de opoziție, reprezentanți ai autorităților publice locale care reprezintă partide de opoziție, diplomați europeni, inclusiv și reprezentanți ai minorităților etnice naționale”, a mai spus Alexei Serebreanschi.

SIS prezentă poziția instituțională referitoare la conferința de presă a domnului Alexei Serebreanschi

Catalogăm aceste declarații și atacuri din partea fostului angajat al Serviciului de Informații și Securitate drept o frustrare personală și o încercare a acestuia de a se victimiza în contextul încetării relațiilor de muncă în raport cu instituția.

Menționăm că domnul Serebreanschi este inculpat în săvârșirea unor infracțiuni ce vizează abuzul de atribuții funcționale în perioada când activa în calitate de șef al unei subunități a Serviciului.

Ieșirile publice ale acestuia au ca scop denigrarea Serviciului în contextul activizării eforturilor interne de asigurare a unui nivel înalt de integritate profesională, a acțiunilor îndreptate contra fenomenului corupției mari, precum și constituie o tentativă de acordare artificială a statutului de „dosar politic” procesului penal în desfășurare contra domnului Serebreanschi.

SIS nu se va lăsa atras în dispute și jocuri mediatice orientate spre influențarea actului de justiție și va continua să acționeze în strictă conformitate cu normele legale, se arată în comunicat.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: de ce pompierii și salvatorii au vizitat gospodăriile din raioanele deservite

           Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…

4 zile ago

Trei supleanți ai unui partid afiliat lui Shor sunt imposibil de identificat pe teritoriul unei localități din raionul Orhei

Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…

6 zile ago

Indicii prețurilor de consum au crescut cu peste 5% în ultimul an, inclusiv la produse alimentare cu peste 7%

Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…

o săptămână ago

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței constată că în Republica Moldova personalitățile publice, cum ar fi politicienii, foarte rar condamnă imediat și public discursurile instigatoare la ură

Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…

o săptămână ago

O întreprindere municipală fondată de Consiliul Raional Orhei intră în insolvabilitate

Judecătoria Orhei a pronunțat la mijlocul lunii octombrie o hotărâre prin care constată insolvabilitatea debitorului…

2 săptămâni ago