Select your Top Menu from wp menus

CNN afirma, citand surse, ca rusii au reusit sa pirateze sistemul informatic al Casei Albe / Guvernul american neaga informatia / #SUA #Rusia

Rusia s-a aflat in spatele atacului informatic indreptat in octombrie 2014 impotriva sistemului informatic al departamentului de Stat si al Casei Albe, afirma televiziunea americana de stiri CNN, care sustine, citand oficiali care au preferat sa-si pastreze anonimatul, ca hackerii au reusit sa acceseze zone sensibile ale sistemelor informatice, dar nu si informatii secrete.

Potrivit CNN, hackerii au avut acces la informatii sensibile precum detalii legate de programul presedintelui, in regim real-time. Astfel de informatii, desi nu sunt secrete, sunt foarte pretuite de serviciile externe de informatii, au precizat acesti oficiali.

Casa Alba a dezmintit insa informatia, sustinand ca atacul nu a afectat date sensibile si confidentiale, refuzand totodata sa spuna daca Rusia se afla in spatele acestui atac, potrivit AFP.