CNI: Viceministrul Sănătăţii a admis un conflict de interese

Viceministrul Sănătății, Octavian Grama ar fi admis un conflict de interese atunci când a participat la ședințele Consiliului pentru medicamente compensate. Decizia a fost luată astăzi de către membrii CNI. Deși Grama a menționat anterior că nu a participat la acele ședințe și că are dovezi, cei de la CNI afirmă contrariul anunţă e-sanatate.md
Acum, toate materialele vor fi transmise către Centrul Național Anticorupție care va stabili amenda. Pedeapsa maximă pentru Octavian Grama este o amendă de 6.000 de lei, spune Angela Griciuc.
În același timp, viceministrul vizat susține că nu a avantajat niciodată și nu și-a dat votul în favoarea unui agent economic sau a unei rude. Viceministrul Sănătăţii nu este de acord cu decizia Comisiei şi declară că va da în judecată instituţia pentru defăimare.
Comisia Națională de Integritate a pornit o procedură de verificare din oficiu pe numele lui Octavian Grama încă din vară, după ce presa a scris că în lista medicamentelor compensate ar fi fost introduse o serie de medicamente aduse în țară de reprezentanța în Moldova a unei companii internaționale, condusă de Stela Grama, soția viceministrulu,.

RadioOrhei

Recent Posts

Publicitate politică pe site-ul Primăriei Orhei întreținut din bani publici

Blocul ”Victoria – Победа”, afiliat lui Ilan Shor, beneficiază de promovare pe resursele informatice ale…

4 ore ago

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut

Republica Moldova a coborât trei poziții în clasamentul Reporteri fără frontiere față de anul trecut, și…

5 zile ago

Stranietăți – categoria de știri la care a plasat un site din Azerbaidjan reacția Maiei Sandu la protestele din Georgia

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a comentat într-o postare pe rețeaua de socializare X (…

5 zile ago

Primăria Orhei nu oferă raportul de monitorizare a achizițiilor pentru anul trecut

La o lună și jumătate de când a fost adresată o solicitare, Primăria Orhei așa…

6 zile ago

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

6 zile ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

7 zile ago