Select your Top Menu from wp menus

CNI, cu ochii pe averea lui Eduard Bănăruc

La 23 iulie curent, Comisia Naţională de Integritate (CNI) s-a sesizat din oficiu în privinţa eventualei încălcări a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţilor de către Eduard Bănăruc, secretar general adjunct al Guvernului. Potrivit point.md, care face trimitere la agenţia Omega, Eduard Bănăruc nu a inclus în declaraţia de avere pentru anul 2012 un apartament deţinut în oraşul Chişinău, locuinţă ce ar fi situată în centrul oraşului, pe strada A. Puşkin. La 25 iulie, CNI a iniţiat procedura de control din oficiu privind veridicitatea datelor incluse în declaraţia de venituri şi proprietate pentru anul 2012 a lui Bănăruc.

Ce avere are Bănăruc

Potrivit declaraţiei de venituri a lui Eduard Bănăruc, acesta a obţinut în anul 2012 de la locul de muncă de bază un venit de peste 123 de mii de lei, iar soţia – peste 76 de mii de lei. Eduard Bănăruc a mai obţinut un venit de circa 71 de mii de lei din activitatea de reprezentant al statului în următoarele societăţi comerciale: Palatul Republicii, Întreprinderea de Stat Complexul „Casa Presei” şi Întreprinderea de Stat „Universul”. Eduard Bănăruc şi-a declarat şi darurile primite la nuntă în sumă de peste 30 de mii de dolari. Soţia sa a mai obţinut în anul 2012 zece mii de lei din înstrăinarea unui automobil.
La bunuri imobile, Eduard Bănăruc declară două apartamente, unul obţinut în anul 2001 cu suprafaţa de circa 71 de metri pătraţi şi altul de 50 de metri pătraţi obţinut în anul 2009. În declaraţia de avere a secretarului general adjunct al Guvernului sunt trecute două autoturisme. Primul autoturism de modelul „Opel Vectra” a fost procurat în anul 2005, valoarea lui fiind de circa 37 de mii de lei, iar al doilea autoturism, fabricat în anul 2007, a fost procurat anul trecut. În declaraţia de avere automobilul valorează peste 150 de mii de lei.
La active financiare, Eduard Bănăruc declară că deţine două conturi curente, ambele deschise în anul 2011. Valoarea primului cont este de peste şase mii de dolari, iar în cel de-al doilea cont are circa opt mii de euro.
Secretarului general adjunct al Guvernului mai notează în declaraţie că deţine 30 la sută din capitatlul social al SRL „Euroschimb”, indicând o valoare de cumpărare de 150 de mii de lei.
La capitolul datorii, E. Bănăruc trece două contracte, ambele semnate în anul 2010, unul fiind de investiţii şi altul privind executarea creanţelor. Valoarea totală a contractelor depăşeşte suma de 72 de mii de euro.

Eduard Bănăruc: „Apartamentul este inclus la datorii”

Solicitat de Moldova Curată, Eduard Bănăruc afirmă că în declaraţia de avere pentru anul 2012 a inclus toate datele, inclusiv şi acel apartament de pe strada A. Puşkin, acesta fiind menţionat la capitolul datorii. „Nu puteam să scriu această locuinţă la bunuri imobile din două motive: apartamentul este în construcţie şi nu este achitat integral. În declaraţie am menţionat acest fapt, acolo unde am notat că am un contract de investiţii de circa 29 de mii de euro”, susţine secretarul general adjunct al Guvernului.

Comisia va cere acte

După aprobarea procesului-verbal de către CNI privind efectuarea controlului din oficiu, Comisia anunţă imediat persoana supusă verificării despre procedura respectivă. Potrivit legii privind Comisia Naţională de Integritate, în cazul în care se constată că în perioada verificată persoana a dobândit şi alte bunuri decât cele înscrise în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate ori se constată diferenţe vădite între venituri şi proprietatea dobândită, Comisia solicită persoanei în cauză informaţii şi dovezi suplimentare. Astfel că, după începerea procedurii de control, persoana supusă controlului are dreptul să ia cunoştinţă cu actele şi materialele dosarului, să fie asistată de un avocat sau de un reprezentant şi să prezinte orice documente justificative pe care le consideră necesare.

 

sursa: moldovacurata.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cni-cu-ochii-pe-averea-lui-eduard-banaruc/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19