Select your Top Menu from wp menus

CNAS: Plata pensiilor şi indemnizaţiilor se efectuează lunar în regim obişnuit

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că plata pensiilor, precum a indemnizaţiilor, adresate familiilor cu copii se efectuează lunar în regim obişnuit, fără a înregistra restanţe la acest compartiment. Reacţia CNAS vine după ce în ultimele zile în mass-media se vehiculează informaţia privind neachitarea în termen a pensiilor şi indemnizaţiilor, şi formarea restanţelor la plata acestor prestaţii, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, pe data de 16 noiembrie curent, a fost efectuat transferul de mijloace financiare pentru finanţarea indemnizaţiilor familiilor cu copii, iar la 18 noiembrie – ultimul transfer pentru plata pensiilor de asigurări sociale, pentru luna noiembrie 2015. Pe parcursul perioadei ianuarie-noiembrie 2015 pentru plăţile sociale au fost transferate mijloace financiare în sumă totală de 11,1 miliarde de lei.

Beneficiarii îşi pot ridica pensiile, precum şi şi indemnizaţiile adresate familiilor cu copii la data stabilită, la prestatorul de plată pe care l-au selectat, fie la Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei”, fie la una dintre instituţiile bancare. Beneficiarii care, din motive personale, nu şi-au primit pensia sau indemnizaţia adresată familiilor cu copii în luna curentă, plata acesteia va fi inclusă în luna următoare.

Beneficiarii de prestaţii sociale stabilite prin intermediul instituţiilor de forţă (Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Serviciul de Informaţii şi Securitate etc) nu sunt deserviţi de Casa Naţională de Asigurări Sociale.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cnas-plata-pensiilor-si-indemnizatiilor-se-efectueaza-lunar-in-regim-obisnuit/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19