Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) a semnat contracte cu 9 prestatori de servicii de plată în condiţiile în care, începând cu 1 septembrie, toate plăţile sociale şi pensiile se achită prin intermediul ÎS „Poşta Moldovei” sau prin alte instituţii bancare, desemnate de beneficiar, transmite IPN.
CNAS are contracte semnate cu Moldova-Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank, FinComBank, Eximbank, Energbank, EuroCreditBank, Comerţbank şi Mobiasbancă.
Potrivit datelor CNAS, 48 de mii de beneficiari ai diferite plăţi sociale au depus până acum cereri pentru a fi deserviţi în cele 9 instituţii financiare, cu care Casa Naţională a încheiat contracte de prestări servicii de plată.
Pensionarul sau beneficiarul de plăţi sociale poate alege personal prestatorul de servicii de plată. Pentru a deschide un cont şi a primi un card bancar, persoana se prezintă cu buletinul de identitate la instituţia financiară aleasă, depune cerere, iar prestatorul transmite cererea către CNAS.
Un card bancar gratuit poate obţine orice doritor care trăieşte pe teritoriul ţării şi care primeşte prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări Sociale plăţi sociale. E vorba de toate tipurile de pensii, alocaţiile sociale de stat, alocaţia lunară de stat, indemnizaţia de maternitate, indemnizaţia unică la naşterea copilului, ajutorul de deces, suportul financiar de stat, prestaţiile sociale acordate şomerilor şi ajutorul social.
Persoanele care nu au depus cerere de schimbare a prestatorului, de la 1 septembrie îşi pot ridica banii de la „Poşta Moldovei” (de la oficiul poştal potrivit vizei de reşedinţă), păstrîndu-şi dreptul de a schimba prestatorul de servicii de plată.
Casa Naţională de Asigurări Sociale achită diferite plăţi sociale la circa 1 milion de persoane.