Criza din sănătate a fost subiect de discuții în ședința Parlamentului. Deputații au solicitat ca astăzi să fie chemat pentru audieri ministrul Sănătății, propunerea însă a fost respinsă. Totuși, responsabilii au recunoscut că în ultimii 10 ani nu ne-am confruntat cu probleme financiare atât de grave.
Sistemul de asigurări în medicină nu s-a confruntat cu probleme atât de grave în ultimii zece ani. Instituțiile medicale sunt, efectiv, puse la pământ, iar suma datoriilor este colosală. În primul rând Ministerul Finanțelor are datorii de 514 milioane de lei către CNAM, la rândul său Compania se află în imposibilitatea de a plăti spitalelor banii, așa cum prevăd contractele încheiate între instituție și spitale. Este vorba despre alte 440 de milioane de lei. Din această cauză instituțiile medicale nu doar că nu pot interna pacienți, dar au și ele la rândul lor datorii. Suma datoriilor se ridică la 600 de milioane de lei. Informația a confirmată și astăzi de către președintele Comisiei parlamentare de profil, Oxana Domenti.
Cel mai grav însă este că statul ar putea să nu-și onoreze obligațiile față de CNAM, astfel că datoria ar putea să nu fie plătită integral până la sfârșitul acestui an. Amintim că doar 11 din 40 de spitale republicane mai au bani până la sfârșitul anului pentru internări
sursa: sanatate.info