Select your Top Menu from wp menus

CNA investighează cazul plăcuţelor cu numere diplomatice, care ar aparţine Ambasadei Moldovei în Federaţia Rusă

Centrul Naţional Anticorupţie s-a autosesizat pe marginea materialelor apărute în presă privind plăcuţele de înmatriculare cu numere diplomatice, care ar aparţine Ambasadei Republicii Moldova în Federaţia Rusă.
Potrivit unui comunicat al instituţiei azi, ofiţerii CNA au mers la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene ca să ridice documente oficiale pentru investigarea completă şi sub toate aspectele a cazului. Asta după ce ieri, şeful Direcţiei urmărire penală a CNA a discutat cu primul ministru interimar Iurie Leancă, dar şi cu secretarul general al MAEIE, Mihai Căpăţână, care şi-au arătat disponibilitatea de a colabora cu CNA în vederea oferirii informaţiilor solicitate.
Ieri Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a emis un comunicat în care spunea printre altele că , la începutul anului curent, în cadrul procesului de inventariere şi preluare a gestiunii ambasadei de către noul ambasador al Republicii Moldova la Moscova, misiunea diplomatică a ţării noastre a adresat organelor competente ale Federaţiei Ruse o solicitare oficială de a prezenta informaţia privind toate autovehiculele care au fost înmatriculate anterior la solicitarea ambasadei.
De asemenea, MAEIE menţiona că, potrivit cutumei diplomatice, înmatricularea automobilelor în statele de acreditare se efectuează la solicitarea misiunii diplomatice, fără a coordona acest lucru, în prealabil, cu Ministerul de Externe al ţării trimiţătoare.
Tot ieri liderul liberal, Mihai Ghimpu a declarat la Publika Tv că despre această problemă el ar fi relatat încă un an în urmă lui Vlad Filat şi Iurie Leancă în cadrul unei şedinţe a Alianţei pentru Integrare Europeană, cerând retragerea numerelor diplomatice.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cna-investigheaza-cazul-placutelor-cu-numere-diplomatice-care-ar-apartine-ambasadei-moldovei-in-federatia-rusa/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19