Fostul ministru al Justiţiei în perioada comunistă, Ion Morei, a fost reţinut astazi, într-un dosar privind înstrăinarea ilegală a terenurilor. Concomitent, au mai fost reţinuţi încă alţi șase actuali şi foşti funcţionari, transmite agentia IPN. Potrivit ofiţerului de presă al CNA, Angela Starinschi, procurorii şi ofiţerii Anticorupţie au descins marţi dimineaţă cu percheziţii, în urma cărora au fost reţinute şapte persoane. Printre cei escortaţi la sediul CNA este un fost viceministru al MAIA şi un şef de direcţie MAIA, un şef de direcţie din cadrul Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru şi un ex-şef al Inspectoratului naţional de Poliţie. Ion Morei a fost procuror al municipiului Bălţi, după care în perioada 2001-2003 a deţinut funcţia de ministru al Justiţiei. Ulterior, până în 2009, Morei a deţinut funcţia de secretar al Consiliului Suprem de Securitate de pe lângă fostul preşedinte comunist Vladimir Voronin.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…