CNA a anunţat Centrul Cooperare Poliţienească Internaţională, Ambasadele României, Statelor Unite ale Americii şi Regatului Unit din Moldova despre faptul că Vlad Plahotniuc deţine încă o identitate cu acte valabile, eliberată pe numele Novak Vladislav. Asta după ce autorităţile au expediat demersuri către poliţia română, Ambasadele Regatului Unit şi a Statelor Unite ale Americii din Republica Moldova, în scopul identificării locului aflării lui Vlad Plahotniuc.
Amintim că preşedintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, Chiril Moţpan, a anunţat, la sfârşitul lunii noiembrie, că fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc deţine dublă identitate în Republica Moldova. El afirmă că fostul lider democrat ar avea documente cu imaginea lui, dar cu alte nume, prenume, data naşterii, reşedinţa.
Informaţiile au fost confirmate la scurt timp şi de preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon. Acesta spune că cea de-a doua identitate a lui Vlad Plahotniuc a fost oferită la 29 iulie 2018, cu numele Novac Vladislav Vladimir, la iniţiativa SIS-ului, pe când la cârma instituţiei se afla Vasile Botnari
sursa: tvrmoldova.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…