Categories: PoliticȘtiri

CNA a anunțat că liderul PLDM Vlad Filat a fost reținut pentru 72 de ore

Centrul Național Anticorupție a anunțat că liderul PLDM Vlad Filat a fost reținut pentru 72 de ore după ce Parlamentul și-a dat încuviințarea ca liderul liberal-democrat să fie cercetat penal și trimis în judecată, fiind bănuit de implicare în fraudele financiar-bancare. Filat a fost escortat la CNA imediat după votul din parlament, unde 79 de deputați cu excepția celor din PLDM au sprijinit ridicarea imunității, solicitată de procurorul general Corneliu Gurin. Acesta a spus că cererea se bazează pe depoziții ale omului de afaceri Ilan Shor, care ar fi spus că Filat l-a estorcat de 250 de milioane de dolari. Vlad Filat a dezmințit și a spus că este „o jertfă adusă pe altar” de politicianul democrat și omului de afaceri Vlad Plahotniuc, care ar controla întregul „sistem” al puterii. Acesta a dezmințit la rândul său orice implicare, dar a anunțat că-și autosuspendă calitate de membru și prim-vicepreședinte al Partidului Democrat până la încheierea anchetei.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago