Site-ul satiric francez Le Gorafi a reuşit să păcălească agenţia de presă italiană ANSA, publicând un fals sondaj potrivit căruia 89% dintre francezi ar crede că clitorisul este un model de automobil lansat de grupul Toyota, „informaţiile” fiind preluate de prestigioasa agenţie italiană.
Acest articol a fost publicat şi pe site-ul foarte seriosului cotidian italian Corriere della Sera. Contactat de biroul AFP din Roma, directorul departamentului de Informaţii de la ANSA, Luigi Contu, a recunoscut această „eroare” şi a ordonat retragerea articolului de pe site-ul agenţiei.
Site-ul Le Gorafi evoca în acel articol un sondaj „realizat de TNS-Sofres pe un eşantion de peste 2.500 de bărbaţi”, publicând totodată declaraţia unei false analiste, potrivit căreia „aproape nouă bărbaţi din zece sunt convinşi că este vorba despre o maşină a mărcii japoneze Toyota. Pentru 7%, clitorisul are legătură cu o divinitate din mitologia egipteană. Ceilalţi 4% spun că nu au auzit niciodată vorbindu-se despre aşa ceva”.
Le Gorafi, site de satiră în care abundă informaţii false şi absurde, redactate pe un ton foarte serios, păcăleşte cu regularitate vigilenţa marilor trusturi de presă internaţionale. Site-ul a publicat şi comentarii făcute de reprezentante celebre ale curentului feminist, precum Johanna Luyssen, redactorul-şef al revistei Causette, şi Inna Schevchenko, lider al mişcării FEMEN în Franţa, care s-au arătat idignate de rezultatele sondajului.
La final, Le Gorafi menţionează rezultatele unui alt sondaj, la fel de fantezist: „În urmă cu şase luni, un sondaj BVA comandat de Nouvel Observateur ne arăta că 45% dintre băieţii cu vârste cuprinse între 12 şi 18 ani sunt convinşi că uterul este numele unei planete din Sistemul Solar”.
sursa: mediafax.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…