Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Circa un milion de lei a fost ridicat, în urma unor percheziții, desfășurate de CNA la Orhei în cadrul unui dosar pornit pe finanțarea ilegală a unei formațiuni politice

O persoană a fost reținută de CNA și procurorii mun. Chișinău, în urma unor percheziții desfășurate la Orhei în localitatea Jora de Jos. Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar de finanțare ilegală a unei formațiuni politice din partea unui grup  organizat, iar de la fața locului a fost ridicat circa 1 milion de lei.

Potrivit faptelor investigate, un grup de persoane ar fi planificat acțiuni ilegale în vederea compromiterii procesului electoral din 20 octombrie în localitatea Jora de Jos, inclusiv prin coruperea alegătorilor. Astfel, mijloacele financiare ridicate urmau a fi utilizate pentru remunerarea membrilor de partid și a simpatizanților acestuia, organizarea evenimentelor festive, concertelor, întrunirilor sau altor acțiuni publice, închirierea mijloacelor de transport, alimentarea cu combustibil sau remunerarea șoferilor.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mijloace financiare în diferită valută, precum și obiecte și documente care demonstrează proveniența și destinația ulterioară a banilor.

Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Chișinău.

Amintim că orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

sursa: cna.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

2 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

7 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

7 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

o săptămână ago