Categories: PoliticȘtiri

Cine și de ce ar sabota reforma procuraturii? (anticoruptie.md, newsmaker.md)

„Reforma Procuraturii, dată peste cap de amendamente consultate cu procurorul general”, scrie portalul „anticoruptie.md”. Mai multe modificări la legea procuraturii, înainte de votul în cea de-a doua lectură, au fost aprobate, marți, de comisia parlamentară de profil. Una din modificări ține de crearea unei procuraturi specializate pentru combaterea crimei organizate. În variantă inițială se propuneau de fapt crearea unei procuraturii specializate care să se ocupe doar de dosarele de rezonanță. „Ceea ce se propune acum schimbă esențial conceptul. Nu vor mai fi clare competențele acestei procuraturi specializate și iarăși va fi aglomerată cu tot felul de cazuri”, a declarat, pentru sursa citată, președintele Centrului de Resurse Juridice, Vlad Gribincea, cel care a condus grupul de experți ce a elaborat proiectul de lege.

Multe din amendamentele acceptate acum fuseseră respinse încă în toamnă a afirmat tot Vlad Gribincea pentru portalul „newsmaker.md”. „Sunt diminuate esențial capacitățile de a investiga dosarele de corupție”, conchide expertul. Modificările propuse au fost criticate și de opoziția liberal-democrată, care a sugerat că autorul acestora ar fi actualul procuror general.

Directorul portalului „tribuna.md” Igor Volniţchi, atenționează, într-un articol de opinie, că „un virus mai periculos decât Zika ameninţă Republica Moldova” şi anume „nepăsarea”. Potrivit autorului cam la 8 din 10 moldoveni le este indiferent dacă se va reuşi alegerea Preşedintelui, dacă actuala putere se va menţine în funcţie, dacă vor fi alegeri parlamentare anticipate, dacă va veni stânga la putere, dacă Moldova va continua (cel puţin declarativ) să se integreze în Europa sau va lua calea integrării euro-asiatice. Celor mai mulţi dintre cetăţeni nu le mai pasă de viitorul Republicii Moldova, crede autorul, pentru că acest stat (…), i-a dezamăgit profund, notează Igor Volniţchi. „Dacă o continuăm tot aşa cu nepăsarea noastră, care ameninţă să „inunde” Moldova, să nu ajungem şi noi într-o bună zi ca personajele din cunoscutul roman al lui Gabriel Garcia Marquez să atârnăm peste tot hârtiuțe cu denumiri pe care le vom uita, gen: „Mândrie”, „Demnitate”, „Viitor”, dar şi cu descrierea sensului acestor cuvinte.”

Portalul „deschide.md” publică o nouă listă a unor presupuși mercenari din Republica Moldova care, potrivit sursei citate, ar lupta de partea separatiștilor din Donbas. Sursa precizează că a obţinut aceste date de la Centrul de analiză şi cercetare „Mirotvoreţ” din Ucraina. În lista prezentată se regăsesc şi foşti funcţionari din regiunea transnistreană, se precizează în articol. La finele săptămânii trecute jurnaliştii de la „deschide.md” au mai publicat o listă spunând că au colectat informaţii din mai multe surse ucrainene şi că acestea ar fi fost confirmate de serviciile responsabile din Moldova.

Tot pe „deschide.md” găsiţi punctul de vedere al editorialistului Iulian Chifu, care afirmă că „mercenari şi jihadişti reprezintă o ameninţare la adresa securităţii Republicii Moldova”. Autorul crede că cea mai periculoasă ameninţare vine de la grupuri de cetăţeni „pregătiţi pentru acţiuni militare şi speciale în Rusia şi regiunea separatistă nistreană şi reveniţi acasă”, adică în zone cu „înclinaţii separatiste”, precizează Chifu, şi anume în autonomia găgăuză şi în zona Bălţi. La Chişinău puţină lume e preocupată de asemenea aspecte de securitate (…), mai crede Iulian Chifu. El observă că aceste ameninţări nu se regăsesc în proiectul Strategiei de Securitate Naţională, chiar dacă instituţiile statului se preocupă şi urmăresc cu atenţie situaţia, încheie editorialistul.

Problemele de securitate ale Republicii Moldova sunt abordate și de jurnalistul Simion Ciochină în corespondența sa pentru „Deutsche Welle”. Jurnalistul observă că autoritățile de la Chișinău, preocupate de luptele politice, neglijează subiectul securității naționale. Între timp însă liderul de la Tiraspol Evgheni Șevciuc semnează decrete privind securizarea și militarizarea regiunii, iar Rusia își sporește prezența militară de-a lungul frontierei cu Ucraina, mai remarcă jurnalistul. Regiunea necontrolată din estul țării, autonomia găgăuză, criza politică din Republica Moldova, care a generat protestele masive ale cetățenilor, precum și un eventual atac din partea Rusiei sunt provocări cu care țara se confruntă în contextul problemelor de securitate, scrie autorul citând mai mulți experți de la Chișinău.

sursa: europalibera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Cinci persoane care s-au înrolat  benevol în forţe armate străine au rămas fără cetățenia RM

Pe pagina web a Președenției a fost publicat un decret prin care Maia Sandu retrage…

o zi ago

Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele în perioada estivală

Polițiștii îndeamnă cetățenii să-și securizeze locuințele, în contextul în care pe parcursul verii majoritatea oamenilor…

3 zile ago

Reuters: Putin respinge cerințele lui Trump și să pregătește să ocupe și alte teritorii în Ucraina

Amenințarea lui Donald Trump de a impune tarife de 100% țărilor care cumpără petrol rusesc…

3 zile ago

Ministerul Apărării dezminte un fals informațional despre „militari moldoveni decedați” în Ucraina

Ministerul Apărării dezminte informațiile false apărute pe canalele de Telegram și TikTok, afiliate unor grupări…

4 zile ago

Comunicat DSE Orhei: pompierii au intervenit la lichidarea mai multor incendii

În perioada 07-14 iulie 2025, pompierii și salvatorii din cadrul DSE mun. Orhei și subdiviziunile…

4 zile ago