În amiaza zilei de azi a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Raional Orhei. Ședința programmată pentru ora 14:00, a început cu o întârziere bună, pe motiv că comisia consultativă economică nu și-a încheiat lucrările.
În cadrul ședinței, la care au fost prezenți cei 35 consilieri, s-a votat și numirea noilor vicepreședinți ai raionului. După o pauză de cca. o jumătate de oră anunțată de președintele raionului Vasile Adașan pentru negocierea chestiunii cu fracțiunile, acesta a propus candidaturile consilierei partidului Renaștere-Возрождение, Tatiana Railean pentru funcția de vicepreședintă responsabilă de cultură, educație, tineret și sport, a lui Mihail Paciu de la PSRM pentu vicepreședinte responsabil de domeniul dezvoltării teritoriale și a lui Veaceslav Căpățină – vicepreședinte responsabil de domeniul agricultură și relații funciare. Cu votul a 18 consilieri din PDCM, FASM, Renaștere, PSRM și PCRM, inclusiv a consilierilor nominalizați, care și-au susținut propriile candidaturi, au fost aleși trei vicepreședinți ai raionului Orhei. Încă o funcție de vicepreședinte a rămas la moment vacantă. Tot azi au fost încetate mandatele vicepreședinților precedenți.
În ședința de azi a fost votat și bugetul raionului Orhei pentru anul 2024.
alegerea vicepreședinților
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…