Select your Top Menu from wp menus

Cine, de fapt, a DISPUS ca în Parcul din Orhei să fie făcută o NOUĂ RENOVARE // DOC

In perioada 9-22 august, adică timp de nici două săptămâni, Primăria oraşului Orhei a emis tocmai trei comunicate de presă despre o nouă renovare a parcului Ivanos din Orhei. Inaugurarea acestuia urmând să aibă loc, ca şi după lucrările de renovare din anul trecut, cu prilejul Zilei Independenţei.

În cele trei comunicate sunt descrise lucrările desfăşurate: asfaltarea, iluminarea, instalarea băncilor, amenajarea parcării şi a terenurilor de joacă pentru copii, dar şi frumuseţile care abia urmează a fi văzute în parcul, pe care cei de la Primărie l-au supranumit deja “cel mai frumos parc din Moldova” şi “cel mai muzical parc din Moldova”.
În fiecare comunicat se face accentul pe faptul că lucrările au fost dispuse de primarul Ilan Shor,  specifiându-se chiar că dispoziţia a fost transmisă prin intermediul avocaţilor.

Dispoziţia care este atribuită primarului şi care este datată cu ziua de 2 august, când Ilan Shor încă se afla în izolatorul CNA, poate fi văzută pe site-ul Primăriei. În spaţiul prevăzut pentru semnătură este imposibil de desluşt cine este persoana care asemnat documentul, pentru că cei care l-au expus au lăsat neacopeite doar primele trei litere ale funcţiei – “vic”.

În schimb, în preambulul dispoziţiei foarte explicit scrie că “viceprimarul dispune”, ceea ce înseamnaă că dispoziţia despre renovarea parcului Ivanos vine din partea unui viceprimar.
De fapt, cu unele mici excepţii, Ilan Shor a încetat să semneze dispoziţiile de primar încă din anul trecut, această misiune fiind îndeplinită de cei trei viceprimari ai oraşului.

La moment, primarul de Orhei se află în arest la domiciliu, unde a fost transferat la 5 august, în urma cererii avocaţilor săi. Ilan Shor a fost arestat la sfârşitul lunii iunie într-un nou dosar legat de sistemul bancar din Moldova, fiind acuzat de escrocherii în proporţii deosebit de mari şi spălare de bani.

Cu Privire La Masurile de Amenajare a Parcului Public Ivanos 642580