Categories: EconomicSocialȘtiri

Cine are de pierdut și de câștigat de pe urma aprecierii leului?

Banca Națională, săptămâna trecută, a difuzat un comunicat în care vine cu mai mute precizări privind evoluția leului față de valutele de referință. Economistul, Iurie Gotișan a explicat și el, în cadrul emisiunii ”15 minute de realism economic că, ”tendința de apreciere a leului faţă de dolar și euro este un factor care poate reduce din creşterea preţurilor, care şi aşa sunt ridicate. Întărirea leului este convenabilă și pentru cei care au de rambursat credite în euro sau dolari”.
Un leu mai puternic, avantajează importatorii. Or, în mod, firesc aceştia cu mai puţini lei vor achiziţiona mai mulţi dolari și euro pentru a face importuri mai mari, dar şi pentru a satisface preferințele consumatorilor, cu produse mai ieftine de import. Respectiv, creșterea consumului dă tonul și creșterii economice prin majorarea volumului de accize și taxelor care sunt colectate la buget.
Referindu-se la dezavantaje, Gotișan spune că un leu tare îi pune în dificultate pe exportatori. Anume cei, care au exportat sau vor livra mărfuri pe extern vor încasa lei mai puțini la schimb. De pe seama aprecierii au de suferit și moldovenii beneficiari de remitențe. Or, dacă acum 2-3 luni la 100 de euro aveai peste 2200 lei, astăzi încasezi puțin peste 2000. Dezavantajează aprecierea și pe cei care primesc salariile în dolari sau euro. În plus, aprecierea leului ar descuraja și pe cei care încearcă să speculeze pe piaţă.
Potrivit prognozelor economistului, pe termen scurt leul își va continua aprecierea. Nu este exclus ca la un moment dat, aprecierea monedei naţionale îşi va arata şi reversul medaliei. ”Unii oameni de afaceri, văd un curs de schimb de 23-24 lei pentru un euro si 21-22 lei pentru un dolar. Pe de altă parte, potrivit estimărilor, unele centre de analiză prognozează un curs de 19.5-20 lei pentru un euro şi de 17,5-18 lei”, a conchis Gotișan.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

15 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

16 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago