Cine a mâncat carnea? Primăria Orhei a achiziţionat tone de carne cu 107 lei kilogramul, dar nu spune pentru ce// DOC

Primăria Orhei a achiziţionat la preţul de 107 lei per kilogram aproape 3,5 tone de carne de bovină. Scopul pentru care s-a făcut această achiziţie şi cum a fost utilizată carnea, pentru care s-au plătit circa 370 000 lei, nu se cunoaşte. Primăria a refuzat să ofere informaţii atât despre această achiziţie de carne de bovină, de acum un an, cât și despre alta, în sumă de aproape 100 000 lei, pe care ar fi efectuat-o în aceeaşi perioadă.

Vezi si
Secrete pe bani publici. Cum se fac achizițiile mici și mari la Primăria Orhei

Portalul Agenţiei Achiziţii Publice (AAP) oferă doar câteva date despre contractul prin care Primăria Orhei a achiziţionat 3 442 kilograme de “carne de bovină de până la 3 ani”. Potrivit sursei, contractul, în valoare de 367 605,60 lei, a fost atribuit la începutul lunii  mai 2018 firmei “Premium Catering” SRL, iar aceasta urma să livreze carnea în decurs de două luni – până la sfârşitul lui iunie.

Din datele aceleiaşi surse, se poate afla că, la începutul anului curent, AAP a inclus compania din Chişinău “Premium Catering” SRL într-o listă “neagră”, interzicându-i să participe la procedurile de achiziţii publice. Interdicţia a fost instituită după ce Primăria oraşului Ialoveni a acuzat firma de prezentarea datelor false, dar Judecătoria Râșcani a suspendat sancțiunea peste două luni.

Despre o altă achiziţie de carne de bovină, în sumă estimativă de 95 900 lei, pe care Primăria Orhei ar fi cumpărat-o de la o persoană fizică, nu există nicăieri nicio informaţie deschisă. Rămân necunoscute numele vânzătorului, cantitatea de carne și scopul pentru care s-ar fi făcut achiziția planificată pentru luna martie 2018.

În scrisoarea pe care am primit-o de la Primăria Orhei după o lună de la solicitarea informaţiei, nu se oferă răspuns la nicio întrebare despre cele două achiziţii de carne, în sumă totală de aproape 500 000 lei. Textul pregătit de specialista pentru achiziţii publice Violeta Morari şi semnat de viceprimara Marina Cravcenco, ca şi alte dăţi, conţine fraze abstracte şi trimiteri bizare la surse şi evenimente prin care Primăria şi-ar transparentiza activitatea.

Amintim că Primăria Orhei a fost deja acţionată în judecată pentru refuzul de a oferi informaţii de interes public, pierzând şi un proces legat de achiziţiile publice.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: un bărbat a decedat în urma inversării tractorului în raionul Telenești, iar în raionul Șoldănești a decedat o femeie după ce peste ea a căzut un perete

Pe parcursul săptămânii precedente pompierii și salvatorii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești au intervenit…

3 zile ago

Orheiul, unul dintre cele mai pustiite ţinuturi in timpul deportărilor staliniste

Cu 84 de ani in urma, in noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, a…

7 zile ago

EXPERTIZĂ: CAPC consideră nejustificate modificările legislative cu privire la Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării

Modificările legislative privind locul și statutul Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării nu…

7 zile ago

EXPERTIZĂ: Noua Lege privind securitatea națională este oportună, dar poate afecta echilibrul puterilor în stat – Centrul de analiză și prevenire a corupției

Centrul de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) a analizat proiectul Legii privind securitatea națională…

7 zile ago

Unde se pot odihni copii din Orhei în acest an, cât costă un bilet la tabără și cum poate fi obținut

În acest an în raionul Orhei vor activa 2 tabere pentru copii – cea aflată…

o săptămână ago

La Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată și cabinetul radiologic

Astăzi, la Spitalul Raional Orhei au fost inaugurate cabinetul de tomografie computerizată al Centrului primar…

o săptămână ago