Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Yemenul au anunțat că întrerup relațiile diplomatice, toate legăturile pe mare, uscat și cele aeriene cu Qatarul, invocând „terorismul” și „violarea flagrantă” a dreptului internațional de către țara din Golful Persic. Arabia Saudită, singura care are graniță pe uscat cu Qatarul, a spus că decizia a fost luată pentru „protejarea securității naționale în fața amenințărilor teroriste și extremiste”. Bahrainul a acuzat Qatarul de amestec în afacerile sale interne și de sprijinirea terorismului. Într-o reacție din Iran, șeful adjunct al administrației președintelui Hassan Rouhani a scris pe Twitter că decizia celor cinci țări să rupă relațiile diplomatice cu Qatarul va duce la aprofundarea crizei din Orientul Mijlociu. Arabia Saudită acuză Iranul de tentative de a-și spori influența asupra țărilor din Golful Persic. În timpul călătoriei sale recente la Riyadh, președintele american Donald Trump a singularizat Iranul drept o sursă majoră de sprijin pentru grupările militante din regiune.
sursa: europalibera.org
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…