Cinci persoane din Ciocâlteni au decedat în urma intoxicării cu monoxid de carbon. Anunţul despre indendiu a 901 a fost înregistrat la ora 01:36 minute Incendiul a izbucnit într-o casă de locuit, cu suprafața totală de 45 metri pătrați. În interior se aflau cinci persoane. La venirea autospecialei de intervenție, trei persoane fără suflare erau deja evacuate de către vecini. Echipa de pompieri a lucrat la stingerea incendiului mai bine de două ore, timp în care în locuință au fost depistate corpurile neînsuflețite a încă două persoane.
Potrivit inspectorului superior la DSE Orhei, Vladimir Druţa, persoanele decedate sunt stăpanul casei, de 43 de ani si concubina sa, feciorul stapanului, de 24 de ani si concubina acestuia si o alta persoana venita in ospetie, probabil din alt raion. Identitarea concubinei feciorului se stabileste.
La fața locului după lichidarea incendiului a fost îndreptat Laboratorul experimental antiincendiar al Serviciului Situații Excepționale, care urmează să stabilească circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului.