Select your Top Menu from wp menus

Cinci atentate la Atena, vizând domiciliile unor jurnalişti

Cinci atentate cu dispozitive artizanale incendiare au vizat vineri dimineaţa domiciliii ale unor jurnalişti greci, pe fondul unei intensificări a mişcării pentru autonomie, potrivit unor surse din cadrul poliţiei.
Atentatele au provocat pagube materiale. Dispozitivele, alcătuite din butelii de gaz, au fost amplasate în exterior, la intrarea în locuinţe, la periferia capitalei. Atentatele au vizat domiciliile directorului agenţiei elene de presă Ana (semioficială) Antonis Skyllakos şi a patru prezentatori şi jurnalişti de la posturi importante, şi anume televiziunea publică Net şi posturile private Mega şi Alfa.

Aceste acte intervin pe fondul unor tensiuni între mişcarea pentru autonomie şi poliţie, în urma unei intervenţii a poliţiei, la începutul săptămânii, vizând evacuarea unei clădiri publice ocupate ilegal de tineri, de peste 20 de ani, în centrul Atenei.

O tentativă de preluare a controlului asupra clădirii, miercuri, de către ocupanţii ilegali, a fost blocată de poliţie, care a arestat 92 de persoane, căutate pentru „perturbarea păcii sociale”, „rezistenţă” şi „nesupunere”.

În semn de protest, un grup de tineri a ocupat miercuri sediul partidului Stânga Democratică, o formaţiune mică, parteneră cu socialiştii şi dreapta în cadrul coaliţiei guvernamentale conduse de premierul Antonis Samaras. Joi, tineri au pătruns, de asemenea, în sedii ale unor posturi de radio.

Guvernul de coaliţie a imputat parţial responsabilitatea acestor acte stângii radicale din cadrul Syriza, principala formaţiune de opoziţie.

„Există un terorism făţiş împotriva presei. Este necesar ca Syriza să îi dezavueze pe protejaţii săi cu faţa acoperită cu cagule”, a declarat joi Simos Kedikoglou, un purtător de cuvânt al Executivului.

Atentatele cu dispozitive incendiare sunt frecvente în Grecia şi sunt revendicate, adesea, de grupări anarhiste sau de extremă stânga. Ele vizează în special ţinte diplomatice, bănci, sucursale ale unor mărci de automobile sau posturi de televiziune.

sursa: mediafax.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cinci-atentate-la-atena-vizand-domiciliile-unor-jurnalisti/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19