Autoritățile Republicii Moldova au solicitat Organizației Națiunilor Unite să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul țării, pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfășura la începutul lunii viitoare. Anunțul a fost făcut de către președintele Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.
„De 25 de ani, sub pretextul unei misiuni de pacificatori, Federația Rusă ne intimidează, ținând ilegal pe teritoriul țării noastre trupe, muniții și armament. La sfârșitul sesiunii, Parlamentul a adoptat o Declarație prin care a solicitat retragerea acestora și respectarea neutralității și statalității Republicii Moldova. Nu a fost un simplu document. Vom continua să facem totul pentru reintegrarea teritoriului”, scris șeful legislativului pe Facebook.
În Declarația adoptată de Parlament se precizează că staționarea continuă a trupelor Federației Ruse și întărirea prezenței militare a acestora în partea de est a țării constituie încălcări ale prevederilor constituționale, în special privind independența, suveranitatea, integritatea teritorială și neutralității permanente ale Republicii Moldova, precum și ale dreptului internațional. De asemenea, s-a făcut apel către Federația Rusă să reia şi să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, precum și să-și retragă munițiile, armele și echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internațional și angajamentele sale internaționale.