Liderul de la Tiraspol, Evghenii Şevciuk, a semnat o lege cadru privind „graniţa de stat a Transnistriei”. În limitele graniţei este inclus şi oraşul Bender, cu 3 sate, printre care şi Varniţa. Guvernul de la Chişinău a criticat gestul drept „…o evoluţie profund regretabilă”. Într-un interviu cu Europa Liberă, vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov a declarat: „Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil şi locuitorii din localităţile pe care le-aţi enumerat trebuie să păstreze calmul, guvernul Republicii Moldova acum analizează situaţia. Vom demara consultări în zile următoare, cu toţi participanţii din formatul „5+2”, pentru ca să găsim, de comun acord, soluţii, pentru a reveni la normalitate şi a nu admite tensionarea situaţiei, aşa cum poate că şi-o doresc anumite forţe.”
sursa: europalibera.org