Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Chişinăuianul Pavel Verejanu despre excluderea candidatei Ravnopravie: “Este o fărădelege a autorităților îndreptată împotriva noastră, a locuitorilor Orheiului!”

Media din capitală citează o declaraţie semnată de preşedintele fracţiunii majoritare din Consiliul Orăşenesc Orhei, Pavel Verejanu, în care acesta critică excluderea candidatei Ravnopravie, Inna Popenco,  din cursa electorală.
În declaraţie,  Verejanu afirmă că este o fărădelege a autorităţilor îndreptată asupra locuitorilor Orheiului, în rândul cărora se include şi pe sine, deşi locuieşte în municipiul Chişinău .

Verejanu mai susţine că înaintarea Innei Popenco a fost făcută de orheieni, iar acest lucru nu a fost pe placul clasei politice şi ameninţă că excluderea ei din cursă va avea urmări foarte grave.

Curtea de Apel a decis astăzi excluderea Innei Popenco pe motiv că aceasta a folosit mijloace băneşti nedeclarate   și a mituit alegătorii prin oferirea  cartelelor cu reduceri.
Decizia CA a fost deja atacată de candidata MSPR Ravnopravie, mai nou –  Partidul Şor,  la Curtea Supremă de Justiţie.

Amintim că Inna Popenco a fost prezentată drept candidată agreată de primarul de Orhei, Ilan Şor,  pentru alegerile prezidenţiale. Prezentarea a avut loc  la începutul lunii septembrie de acelaşi Verejanu, în cadrul unui eveniment care a fost anunţat ca dezbatere publică pentru selectarea unui candidat.

Cu un an în urmă,  Inna Popenco figura  pe penultimul loc   în lista celor 17 candidaţi din partea MSPR “Ravnopravie, care au concurat pentru funcţia de consilier orăşenesc la Orhei. Ea este unica persoană din lista Ravnopravie care, în rezultatul alegerilor locale, nu a obţinut un loc în Consiliu ori o funcţie publică.

O investigaţie  RISE Moldova, arăta că în actuala campanie electorală trezorerierul candidatei Ravnopravie este Vladimir Anufriev, directorul agenției de asigurare Modern-Asig, fondată de fostul șef al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi. 

Firma sa are adresa juri­dică pe strada Tighina,12  unde se află sediile celor mai importante afaceri controlate de Ilan Șor – Dufremol și Grand Petrol.  Balițchi a fondat compania în februarie 2016, pe când era consilier raional liberal-democrat la Orhei, dar  din aprilie a demisionat din functia publică.  

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago