Categories: EconomicSocialȘtiri

Cetățenii moldoveni sunt rugați să economisească curentul electric dimineața și seara după ce Rusia a atacat infrastructura energetică din Ucraina

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, îndeamnă populaţia să economisească energia electrică. „Economisirea ne va permite să avem energie electrică fără a fi nevoiţi să intervenim în activităţile zilnice. Acest lucru este esenţial până găsim soluţii potrivite sub aspect financiar”, a menţionat Spînu, scrie trm.md

„Un om de unul singur niciodată nu poate schimba lucrurile, o ţară întreagă însă poate! Vă rog pe fiecare, vă rog ca noi toţi, împreună, să facem partea noastră de efort. Astăzi. Şi mâine. Şi în perioada următoare. Atât timp cât Ucraina este nevoită să oprească livrarea de energie electrică, iar noi suntem nevoiţi să folosim economiile de gaze pentru a primi necesarul de energie de la MGRES, este esenţial ca noi toţi să economisim cât de mult putem”, se arată într-un mesaj al vicepremierului.

Potrivit lui, energia electrică poate fi economisită prin câteva acţiuni simple:

–  Scoatem din priză încărcătoarele şi electrocasnicele când nu le folosim – aşa putem reduce consumul lunar cu până la 10%. De exemplu, o maşină de spălat, un printer, aparatul de aer condiţionat, fierul de călcat, aspiratorul, aparatul cu microunde, cuptorul electric sau un televizor care stau în priză consumă energie chiar şi fără a fi folosite.
– Stingem lumina când ieşim din cameră. Mai ales între ora 18:00 şi 23:00 când este cel mai mare consum.
– Înlocuim becurile clasice cu cele de tip LED, care consuma de până la 5 ori mai puţin.  
– Închidem de tot computerele când nu le folosim. Ele reprezintă unul dintre cele mai mari consumatoare de energie în clădirile cu oficii.

Spînu a menţoinat că toate instituţiile publice au primit instrucţiuni referitoare la reducerea consumului de energie. Totodată, Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia vor opri iluminatul între orele menţionate.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago