Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 3 şi 4, în celula provizorie a Inspectoratului de poliţie din Soroca. Bărbatul strandulat este cetăţean român, în vîrstă de 31 de ani, domiciliat în l Bucureşti, după cum a anunţat luni IGP, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei, tânărul a ajuns pe mîna poliţiei după ce în jurul orei 2 noaptea , un automobil de model „Chevrolete Cruze”a fost stopat în oraşul Soroca, pe strada D. Cantemir. Conducătorul auto ar fi condus neregulamentar, fiind bănuit că se află în stare de ebrietate. Acesta ar fi avut un comportament neadecvat, refuzând testul de alcolemie şi prezentarea actelor permisive.
Poliţia dispune de imagini video şi susţine că atat actiunile tanarului, cat si cele ale politistilor au fost monitorizate de un reprezentant al Procuraturii raionale. Potrivit aceleiasi surse, tânărul ar fi fost brutal atunci cand a fost transportat la Secţia internare a sitalului din Soroca, pentru prelevarea probelor biologice (sînge). Mai apoi, ar fi fost agresiv la Inspectoratul de poliţie , unde a fost adus pentru identificare şi întocmirea unor procese verbale.
În jurul orei 03.35, reţinutul a fost depistat de către inspectorul operativ al Inspectoratului , strangulat de o bară a camerii de reţinere provizorie cu o maletă. Procurorii nu au găsit pe corpul tânărului semne de moarte violentă, relevă comunicatul.