Categories: DivertisMondenMuzical

Celentano a înfuriat biserica la Festivalul de Muzică Uşoară San Remo

Emma Marrone este câştigătoarea celei de-a 62-a ediţii a Festivalului Internaţional de Muzică de la San Remo, cu piesa „Non è l’inferno”. Însă, festivalul a fost marcat şi de Adriano Celentano, care a atras nemulţumirea bisericii după ce a atacat presa catolică.
Cântăreţul italian Adriano Celentano a declanşat la această ediţie furia Bisericii italiene. La cei peste 70 de ani ai săi, el a reuşit, în cele câteva zile de festival, să atragă nemulţumirea bisericii. Asta pentru că a solicitat în prima seară a Festivalului de la San Remo închiderea principalelor două ziare catolice din ţară, care se ocupă, potrivit acestuia, mai mult de politică decât de viaţa spirituală.Pentru această poziţie, biserica i-a solicitat lui Celentano să-şi ceară scuze.
sursa: trm.md
RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago