Select your Top Menu from wp menus

Cele mai scumpe 10 sticle de vin din lume

Te-ai întrebat vreodată ce gust au 4.000 de dolari? Dar 20.000, 50.000 sau 100.000 de dolari? În timp ce unii speră să ajungă la sumele astea în decursul unui an, dorinţa altora este de a îmbutelia aceste cifre într-o sticlă de vin, pe care o pot bea sau nu. Chiar dacă preţul unora dintre aceste vinuri nobile depăşeşte cu mult bugetul de cheltuieli al unei familii normale, există şi oameni decişi să obţină asemenea sticle rare de vin ce i-au aparţinut odinioară lui Thomas Jefferson sau care au fost salvate cândva dintr-un naufragiu. Pentru ei o sticlă de vin este mai mult decât pare – fiecare reprezintă de fapt o operă de artă. Cu această perspectivă în minte, este uşor de imaginat de ce unele sticle ajung la astfel de preţuri ameţitoare. Asigură-te doar că nu au răsuflat între două licitaţii…

Royal DeMaria: 30.000 dolari

Vinul îngheţat e un vin dulce, făcut din struguri îngheţaţi în vie înainte de începerea procesului de fermentaţie. Este cu mult mai scump decât alte tipuri de vin. Această sticlă în mod particular a fost vândută pentru 30.000 de dolari în 2006. La banii ăştia ai putea să cumperi un Mini Cooper.

Massandra 1775: 43.500 dolari

Un Sherry din din această podgorie rusească a fost vândut de casa Sotheby’s pentru 43.500 dolari, în 2001. În ziua de azi asta ar însemna cam 52.000 de dolari. Este considerată drept cea mai veche sticlă din Massandra.

Chateau Mouton-Rothschild 1945: 47.000 dolari

Aparţinând colecţiei personale a proprietarului lui Chateau Mouton-Rothschild, această sticlă de 6 litri a fost vândută la Sotheby’s New York pentru 310.700 dolari. Ceea ce e echivalentul a aproximativ 47.000 de dolari pentru fiecare 750 ml.

Chateau Yquem 1787: 100.000 dolari

Un Sauterne de epocă, această sticlă de vin a fost adjudecată de un colecţionar de vinuri din SUA pentru doar 100.000 de dolari.

Chateau d’Yquem 1811: 117.000 dolari

Această sticlă de Sauterne a devenit în acest an cea mai scumpă sticlă de vin alb atunci când Christian Vanneque a achiziţionat-o pentru 117.000 de dolari. Se zice că ar fi unul dintre cele mai mari vinuri din istoria Bordeaux-ului şi unul dintre cele mai celebre produse vreodată. Vanneque, fost sommelier la restaurantul La Tour d’Argent din Paris, plănuieşte să deschidă sticla în 2017, atunci când va aniversa împlinirea a 50 de ani de carieră.

Romanée Conti 1945: 123.900 dolari

Acest vin a fost produs în timpul celui de-al doilea Război Mondial – înaintea atacului filoxerei – şi doar 600 de sticle au fost create. Raritatea acestui vin a atras un colecţionar din SUA care a plătit 123.900 dolari pentru această sticlă. Iar respectiva tranzacţie a bătut recordul de durată, fiind vândută în cel mai scurt timp cu ocazia unei licitaţii de vinuri rafinate la Christie’s.

Chateau Lafite 1787: 160.000 dolari

Vândută în 1985 lui Malcolm Forbes, despre această sticlă de vin s-a spus că a făcut parte din colecţia lui Thomas Jefferson, fiind marcată de altfel cu iniţialele preşedintelui american. Forbes a plătit 160.000 de dolari pe ea, ceea ce azi ar echivala cu 315.000 dolari. Acest vin nu mai poate fi băut şi a fost cumpărat doar ca articol de colecţie.

Chateau Lafite 1869: 233.972 dolari

Estimată la doar 8.000 de dolari, această sticlă a sfârşit prin a fi vândută cu 233.972 dolari în 2010 către un licitator anonim din Asia. Casa de licitaţie a fost cu adevărat buimăcită. Preţurile pentru Lafite au depăşit stratosfera în Asia; fiecare sticlă este considerată o achiziţie de lux şi un cadou mult mai căutat.

Chateau Cheval Blanc 1947: 304.375 dolari

Cunoscut drept unul dintre cele mai faimoase vinuri de Bordeaux din toate timpurile, acest exemplar a fost deţinut în prealabil de un colecţionar elveţian anonim şi a fost vândut la o licitaţie a casei Christie’s în Geneva pentru 304.375 dolari. Vinul poate fi încă savurat şi astăzi, dar la fel de bine mai poate fi păstrat pentru încă 50 de ani, fără nici un fel de probleme.

Heidsieck 1907: 275.000 dolari

Pierdută într-un naufragiu, această sticlă de vin a făcut parte dintr-o încărcătură destinată familiei imperiale din Rusia în 1916 şi a fost descoperită în 1997 de către un simplu barcagiu. Fiecare sticlă de Heidsieck a fost vândută pentru 275.000 de dolari.

sursa: playboy.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cele-mai-scumpe-10-sticle-de-vin-din-lume/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19