Select your Top Menu from wp menus

Cele mai mari întreprinderi, scoase la mezat

Pentru că se confruntă cu scăderea veniturilor la buget şi cu necesitatatea de a atrage investiţii în economia naţională, autorităţile vor să dea un suflu nou procesului de privatizare.

Potrivit unei decizii adoptate ieri de Guvern, până la finele acestui an şi în 2013, vor fi scoase la vânzare pachetele de acţiuni deţinute de stat la întreprinderi mari, precum Tutun-CTC, Barza Albă, Fabrica de Sticlă, Floare-Carpet şi magazinul Unic.

Totodată, Executivul urmează să adopte o decizie privind termenul şi modalitatea deetatizării companiei Moldtelecom şi a reţelelor electrice de distribuţie RED Nord şi RED Nord-Vest. Cât despre privatizare a Băncii de Economii, aceasta ar putea fi anunţată abia anul viitor, după o analiză repetată a situaţiei din sectorul bancar internaţional şi îmbunătăţirea managementului băncii prin implementarea principiilor administrării corporative.

CRIZĂ LA AVIOANE
În lista obiectivelor care ar putea fi vândute în 2012 şi 2013 a fost inclusă şi cea mai mare companie aeriană din ţară, Air Moldova. „Este regretabil, dar nu avem încotro. În condiţiile actuale, aceste întreprinderi nu mai au posibilităţi de a se dezvolta. Ele au nevoie urgent de investiţii”, a argumentat vicepremierul Valeriu Lazăr necesitatea privatizării. Planul de dezvoltare a Aeroportului Internaţional Chişinău prevede investiţii de circa 150 milioane de euro, soluţia examinată fiind un parteneriat public-privat.
sursa:adevarul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cele-mai-mari-intreprinderi-scoase-la-mezat/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19