Unele specii de animale traiesc mai mult, altele mai putin, dar sunt cateva exemplare care au sfidat orice regula a naturii si s-au incapatanat sa supravietuiasca mai mult decat s-ar astepta oricine.
Iata care sunt acestea, potrivit Mental Floss:
Broasca testoasa Adwaita (1750-2006)
Chiar si cu durata mare de viata a broastelor testoase, Adwaita, din specia de broasca testoasa gigant Aldabra, a intrecut orice asteptare, traind 255 de ani. Aceasta a fost prima data a generalului Robert Clive, un important membru al Companiei britanice a Indiilor de Est. El a devenit dependent de opium si s-a sinucis in 1774.
Adwaita era un „bebelus” pe atunci. Abia in 1875 a fost transferat intr-o gradina zoologica indiana, dupa ce a fost plimbat pe la diverse persoane. Acolo si-a petrecut apoi intreaga viata, mancand si… cam atat.
Dupa ce a murit in 2006, urmele de carbon de pe carapacea sa i-au atestat varsta, facandu-l cel mai longeviv dintre vertebrate.
Elefantul Lin Wang (1917-2003)
Durata de viata a unui elefant este de 50-70 de ani, dar cel mai longeviv dintre acestia a fost Lin Wang, care a trait la o gradina zoologica taiwaneza pana la 86 de ani.
In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, el a fost recrutat sa ajute la deplasarea proviziilor trupelor japoneze, insa a fost capturat de chinezi, alaturi de alte zeci de elefanti. A reusit sa supravietuiasca drumului dintre Burma si China, cand alti 6 elefanti au murit. Urmatorii ani a fost folosit pentru a construi monumente si apoi s-a alaturat unui circ.
Atunci cand in China s-a instaurat regimul comunist, in 1949, multi oameni au mers in Taiwan si l-au luat si pe Lin Wang cu ei. Acolo a fost dus la o gradina zoologica, unde a fost lasat sa-si traiasca in liniste anii de „pensie”.
Pe masura ce a imbatranit, a capatat din ce in ce mai multa faima, din 1983 ziua lui fiind sarbatorita in fiecare an. Chiar si transferul lui de la o gradina zoologica la alta a atras mii de oameni care au vrut sa priveasca evenimentul.
Cand a murit, in 2003, 10.000 de oameni au lasat biletele si flori langa gradina zoologica, inclusiv presedintele de atunci al Taiwanului.
Vaca Big Bertha (1944-1993)
Daca o vaca ajunge la 25 de ani, se poate considera norocoasa. Big Bertha insa s-a nascut in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si a murit multi ani dupa ce acesta s-a terminat. In afara faptului ca a avut 39 de vitei, pentru care a fost distinsa cu un record Guiness, ca fiind vaca cu cei mai multi urmasi, a reusit sa stranga 75.000 de dolari pentru ajutorarea oamenilor cu cancer, aparand la multe targuri de bovine.
Fiind o rasa pur irlandeza, Bertha participa cu regularitate la parada Sfantului Patrick, dar zgomotul o deranja putin, asa ca stapanul ei o linistea cu putin whiskey.
In final, a castigat alt record mondial, devenind cea mai batrana vaca din lume. Atunci cand a murit, localnicii au tinut o comemorare pentru ea in pub-ul ei favorit, care a fost arhiplin cu oameni ce inchinau in cinstea vacutei.
Cine vrea poate sa o vada si acum, corpul ei impaiat aflandu-se la o ferma din Irlanda.
Macaul Charlie (1899 pana in prezent)
Charlie este un macau albastru despre care se crede ca a trait de-a lungul a 3 secole si inca este in putere. Data nasterii lui este imposibil de stiut cu certitudine, fiind estimata undeva la sfarsitul secolului XIX.
Chiar daca ar fi gresita cu cateva decenii, viata lui tot este considerabil mai lunga decat cei 50 de ani pe care spera sa-i traiasca cei din aceeasi specie.
Se crede ca a fost animalul de companie preferat al lui Winston Churchill, care l-ar fi cumparat in 1937, dupa ce inaripatul supravietuise deja mortii a doi proprietari. Indiferent cine ar fi fost stapanul sau, acesta il invatase sa spuna cateva fraze destul de deochiate despre Hitler si nazisti.
Discursul lui Charlie este atat de vulgar, incat actualul stapan, care l-a cumparat de la casa Churchill dupa ce Winston a murit, in 1965, a fost nevoit sa tina chiar el papagalul, neputand sa-l expuna in magazinul sau de animale, asa cum intentiona.
Pestisorul auriu Goldfish (1956-1999)
Pestisorii aurii sunt poate prima lectie de viata si moarte pe care natura le-o da copiilor, caci micutii isi cumpara plini de entuziasm un astfel de pestisor de la magazin doar ca acesta sa moara 3 zile mai tarziu. Cei mai norocosi reusesc sa isi tina in viata inotatorii un an sau doi.
Probabil la asta se astepta si familia Hand atunci cand i l-au cumparat pe Tish fiului lor, Peter. Acestia au trebuit, insa, sa aiba grija de peste pana la batranete. A lor si a pestelui.
Tish a ajuns sa imparta acvariul cu amicul sau, Tosh, care a murit in 1975, la 19 ani. Tish, insa, a rezistat pana la venerabila varsta de 43 de ani. Cu un an inainte sa moara, el a intrat in Cartea Recordurilor, devenind cel mai batran pestisor auriu.
Puicuta Matilda (1990-2006)
Keith si Donna Barton au cumparat-o pe Matilda la un targ, in 1990, cu 10 dolari. In loc sa o puna in tava si sa o manance, au crescut-o, aceasta traind 16 ani.
In tot acest timp, nu a binevoit sa faca nici macar un ou, o anormalitate absoluta in lumea gainilor, care probabil a fost si secretul longevitatii ei.
In 2001, Matilda a fost prima gaina inscrisa vreodata in Cartea Recordurilor, aparand chiar si in emisiunea lui Jay Leno.
In ultimii ani de viata s-a comportat ca o vedeta absoluta, participand la foarte multe actiuni caritabile.
sursa: ziare.com
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…