Select your Top Menu from wp menus

Cele mai importante momente ale anului 2011 în fotbal

Site-ul oficial al FIFA, citat de prosport.ro, a trecut ieri în revistă cele mai importante momente ale anului 2011. Barcelona, Uruguay şi Manchester United au fost marile câştigătoare ale anului ce stă să se încheie. Iată o parte din cele mai importante evenimente, ‘traduse’ în numere.

98.943 de spectatori au trăit, în iulie, pe arena Azteca (Ciudad de Mexico), succesul gazdelor în faţa Uruguayului, în finala CM U17!
178 de prezenţe în naţionala Egiptului a atins, în noiembrie, Ahmed Hassan (36 de ani), devenind cel mai selecţionat fotbalist din istorie,
la egalitate cu goalkeeper-ul saudit Al Deayea (retras în 2006).

110 ani de prezenţe consecutive în prima ligă argentiniană ale echipei River Plate s-au sfârşit în iunie, cu retrogradarea „Milionarilor”.

108 goluri au reuşit, împreună, Ronaldo şi Messi, pentru Real şi Barca. Portughezul a marcat 53 de goluri în 51 de meciuri, argentinianul – 55 în 57.

100 de ani au trecut între înfiinţarea echipei norvegiene Molde şi primul titlul câştigat în vară, cu Ole Gunnar Solskjaer la timonă.
57 de ani au trecut între al doilea şi al treilea titlu de campioană a Franţei al lui Lille.

29 de meciuri fără înfrângere au marcat marşul triumfal al celor de la Boca spre titlul de campioană a Argentinei. Boca e prima echipă, după 26 de campionate, care rămâne neînvinsă până la final.
23 de victorii, două egaluri şi niciun eşec a fost bilanţul lui Porto, care în aprilie a devenit prima echipă, după Benfica (1972-1973), ce câştigă titlul fără înfrângere în Portugalia.

19 titluri (record), din care ultimul obţinut în mai, au transformat-o pe Manchester United în cea mai titrată echipă din Anglia.

15 milioane de euro (record) a plătit în iunie Chelsea lui Porto pentru antrenorul Andre Villas-Boas. În mai, portughezul devenea cel mai tânăr tehnician ce câştiga un trofeu european, Liga Europa, la 33 de ani şi 213 zile.

15 trofee Copa America (record) are în palmares Uruguay-ul, ultimul câştigat în iulie, după 3-0 în finala cu Paraguay.

150 de meciuri de invincibilitate pe teren propriu, în nouă ani, o lună şi 10 zile, a fost recordul lui Jose Mourinho (foto), doborât în aprilie, de Gijonul lui Preciado, care a reuşit ce n-au putut alţi 107 antrenori!

13 titluri (din 16 posibile) are Barcelona sub comanda lui Guar­diola, ultimul câştigat chiar în această lună, CM al Cluburilor.

sursa: prosport.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cele-mai-importante-momente-ale-anului-2011-in-fotbal/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19