Articolul despre reţinerea de poliţişti a omului de afaceri din Orhei, Victor Jantovan, care este acuzat de evaziune fiscală în proporţii deosebit de mari, a fost cel mai citit de pe site-ul radioorhei.info din săptămâna trecută. Această ştire, în topul accesărilor, este urmată de cele despre pomul cu mărţişori amenajat în faţa Liceului “Ion Luca Caragiale din Orhei” şi intevenţia pompierilor pentru deblocarea unei ambulanţe la Ivancea. În top 10 cele mai citite articole din săptămâna trecută au mai intrat cele despre anularea de către CSJ a dispoziţiei primarului Ilan Şor prin care se demontau panourile de publicitate la Orhei, nemulţumirea unui consilier din opoziţie că a dispărut becul de pe stâlp pe care chiar el îl instalase şi faptul că orheienii care au depus cereri la primărie pentru procurarea pământului de lângă case, din nou vor trebui să aştepte.
Potrivit datelor google analytics săptămâna trecută site-ul Radio Orhei a fost accesat de peste 4,4 mii de vizitatori unici, paginile site-ului fiind afişate de peste 15,4 mii de ori.