Guvernul a avizat pozitiv un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la procedura alegerii Preşedintelui, relatează Radio Orhei cu referire la serviciul de presă al Guvernului
Alegerile Preşedintelui Republicii Moldova se vor stabili cu cel mult 45 de zile înainte de expirarea mandatului Preşedintelui în exerciţiu, şi se vor desfăşura nu mai târziu de 2 luni de la data expirării mandatului de 4 ani.
Priectul mai prevede faptul că în cazul în care nici o persoană nu şi-a înregistrat candidatura pentru alegerile prezidenţiale, sau la alegeri au participat mai puţin de 3/5 din numărul deputaţilor, alegerile vor fi declarate eşuate şi se vor organiza alegeri repetate.
Aşegerile repetate se vor organiza în cel mult 30 de zile.
În cazul în care Parlamentul va fi dizolvat din cauza nealegerii Preşedintelui, alegerile prezidenţiale se vor organiza până la expirarea unui an de la data validării mandatelor de deputat din Parlamentul nou-ales.
Modificările mai prevăd ca o candidatură la funcţia de Preşedinte va putea fi înaintată de cel puţin 5 deputaţi sau de o fracţiune spre deosebire de prevederile actuale când candidatura trebuia să fie sprijinită de cel puţin 15 deputaţi.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…